“Ni s-a întâmplat să stăm 2-3 ore cu pacientul în salvare”. Nu mai sunt locuri în spitale pentru suspecții Covid

0
635

Este criză de locuri în spitalele din județul Gorj. Persoanele care sună la salvare, suspecte de Coronavirus, sunt lăsate “pe tușă”. Sunt luate abia când se eliberează un loc.
Salvările refuză să preia persoane care au simptome de infectare cu Covid și sună să ceară ajutorul. Directorul de la Ambulanța Gorj, Constantin Mitroi, recunoaște că pacienții sunt puși în așteptare. “Noi luăm pacientul, că nu e nicio problemă, dar ni s-a întâmplat să stăm cu el 2-3 ore prin ambulanță, că nu era loc disponibil. Și, de exemplu, ieri am avut trei pacienți, pe care i-am ținut în așteptare un pic, până s-au eliberat locuri în spitale și apoi i-am preluat și i-am dus direct la spitalul respectiv”, a spus șeful de la Salvare.
Directorii spitalelor din județ recunosc că locurile sunt limitate. La unele din unitățile medicale din județ, paturile au fost suplimentate, dar și acestea s-au ocupat. La Spitalul Motru, ieri au fost amenajate 10 noi locuri, din care 6 au fost ocupate în câteva ore. “În acest moment, mai avem doar patru locuri, pentru că am suplimentat ieri după amiază, cu încă 10. Am eliberat o secție cu totul. Șase locuri deja s-au ocupat de ieri până azi”, a afirmat directorul unității din Motru, Alin Efrim.
La Spitalul Rovinari, unde numărul de locuri s-a mărit de la cinci la 9, de dimineață nu era niciun pat liber. Conducerea unității va mai crea, azi, încă trei locuri. “În momentul ăsta, la mine nu sunt locuri, dar se pot crea, când vin rezultatele, pentru că cei negativi sunt duși pe secții, iar cei pozitivi sunt transferați la Târgu Cărbunești sau Târgu Jiu. Asta e a treia zi, de când s-a recoltat și nu au venit rezultatele. Acum e plin”, spune directorul Constantin Podaru.
Autoritățile iau în calcul amenajarea unui al doilea spital suport Covid, pe lângă cel de la Târgu Cărbuneștim care are 200 de locuri pentru pacienții confirmați cu Coronavirus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here