6 milioane euro, derulate prin asociațiile lui Iulian Popescu. Firme finanțate să creeze locuri de muncă, cu ZERO angajați după un an. Contracte date unor PNL-iști. UCB Târgu Jiu, scoasă bună de plată

2
1372

28,9 milioane de lei (aproape 300 de miliarde lei vechi), fonduri europene, au fost gestionate prin două dintre societățile fostului prefect și secretar de stat, Iulian Popescu, în cadrul unor proiecte, care au avut ca obiect crearea de locuri de muncă, stimularea românilor să se întoarcă în țară și să-i învețe pe studenți cum să se angajeze.

Sume administrate prin două societăți ale liberalului și destinate regiunii sud-vest Oltenia, au ajuns la colegi de partid, la persoane care locuiesc în alte zone ale țării sau la firme care au renunțat la angajați, după un an.

SC Softtehnica SRL și Asociația Excelsior pentru Excelență în Educație, pe care Iulian Popescu le conducea, au derulat, în ultimii ani, aproximativ 6 milioane de euro, mai exact 28.990.617,9 lei, sume accesate prin patru proiecte, din fonduri UE. Societățile fostului secretar de stat și prefect, actual președinte PNL Târgu Jiu, au fost lidere de proiect. Cele mai mari sume au fost accesate pentru două dintre proiecte și au avut ca obiect crearea de locuri de muncă și să-i învețe pe studenți cum să se angajeze. Partener în proiecte a fost și Universitatea ”Constantin Brâncuși”, care este pusă acum să dea înapoi din bani.

Unul dintre proiecte, derulat prin Asociația Excelsior, cu o valoare de 11.273.712,82 lei (2,3 milioane de euro) – ”Startup pentru excelență”, a avut ca obiect dezvoltarea antreprenoriatului în zona sud-vest Oltenia (Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt, Mehedinți). Proiectul viza organizarea de sesiuni de formare antreprenorială, la finalul cărora 46 de persoane au primit finanțări pentru startup-uri, cu scopul de a crea locuri de muncă.

Puțin peste jumătate din cele 2,3 milioane de euro au fost alocate finanțării celor 46 de startul-uri. Fonduri europene din acest proiect, alocate pentru a fi create locuri de muncă în Gorj, au ajuns și la firme ale unor persoane care locuiesc în alte regiuni ale țării.

Startup-uri înființate în Gorj, în cadrul proiectului și care au primit bani, au renunțat la angajați după un an sau au diminuat numărul. În 2020, ultima etapă a proiectului a presupus ”monitorizarea sustenabilității afacerilor, cu accent pe dezvoltare și păstrare locuri de muncă”. Sustenabilitatea verificată de Asociația Excelsior a lui Iulian Popescu a dispărut anul următor implementării. Majoritatea firmelor către care au fost alocați bani au înființat 1 sau 2 locuri de muncă, pentru un an, perioada de implementare a proiectului, după care au rămas cu zero salariați sau, în cazuri fericite, cu câte unul.

Unele dintre startup-urile din lista publicată de liderul de proiect nu au putut fi identificate, deoarece denumirile firmelor din lista planurior de afaceri finanțate, afișată public pe site-ul asociației, nu există înregistrate în baza de date a Ministerului Finanțelor, sub denumirile declarate.

Vedete, fiul unui medic SRI și apropiați, printre beneficiari

Printre beneficiarii finanțărilor a fost și Tavi Colen, fostul membru al trupei Talisman, care locuiește în București. Pe numele real Silviu Octavian Călugăru, artistul a înființat o firmă în aprilie 2019, în Târgu Jiu, SC Sound Octave SRL, care anul următor, în 2020 perioada de implementare a proiectului, avea doi angajați. În anii de după perioada de implementare, numărul angajaților a fost zero.

Aceeași metodă a fost aplicată și de un muzician din Târgu Jiu, Daniel Pițigoi, care a înființat o firmă în 2019, cu obiect de activitate ”Activități de realizare a înregistrărilor audio și activități de editare muzicală”. În anul 2020, a avut doi angajați, iar în următorii a redus la zero personalul.

Fiul unui fost medic SRI și soția acestuia, care locuiesc în Timișoara, au fost și ei pe lista beneficiarilor. Amalia Luisa și Cătălin Cristian Mitrulescu Paiseanu profesează în capitala Banatului, ca medici, ea psiholog, iar el ortoped.

Un alt beneficiar este Maria Bârcu (Turea), care este acum membru al Asociației Excelsior, fiind prezentată ca respensabil cu comunicarea. Firma prin care Excelsior îi acorda finanțare a fost înființată în 2019, iar conform datelor de pe site-ul Ministerului Finanțelor, a avut doi angajați în primul an.

Maria Bârcu administrează și ziarul ”Pandurul”, atribuit lui Iulian Popescu, publicație online neasumată public, care și-a ascuns datele, după ce a fost preluat de actualul liberal. Ziarul a devenit, în campania electorală, în care Popescu este candidat la Primăria Târgu Jiu, un instrument de atac la adresa adversarului de la PSD.

Unii dintre beneficiari s-au transformat în agenți electorali ai candidatului Iulian Popescu, în campaniile electorale.

Un alt doilea proiect, în valoare de 4.749.804,64 lei, a fost derulat de Softtehnica, o altă afacere a lui Iulian Popescu. Denumit ”MISS-Măsuri Integrate de Sprijinire a Studenților, pentru regiunea Sud Vest Oltenia”, acesta a avut ca obiectiv declarat ”creșterea nivelului de competență și a gradului de angajabilitate al studenților, în special în sectoarele economice cu potențial competitiv, prin crearea și consolidarea parteneriatelor cu sectorul privat precum și prin participarea studenților la stagii de practică și la activități de integrare și adaptare la piața muncii”.

Denumirea alambicată s-a referit la sesiuni de consiliere și orientare profesională, stagii de practică si workshop-uri de antreprenoriat.

Colegul PNL, care a ”primit pachet”, sponsor de reclame electorale pentru Iulian Popescu

G4 media scria despre 2 contracte de 580.000 lei, atribuite prin firma Softtehnica SRL, către doi colegi din PNL ai lui Iulian Popescu. Nicu State a primit fonduri nerambursabile, pentru servicii de consiliere, iar Sergiu Mihail Olaru, pentru organizare de evenimente. Acesta din urmă este consilier județean, în această perioadă de campanie electorală, plătește publicitate pe Facebook, pentru materialele de propagandă ale candidatului Iulian Popescu, prin firma care a beneficiat de finanțare în 2021, SC Noarim Group SRL.

Popescu a declarat, pentru sursa citată, că nu au fost făcute favoritisme și a spus că ”lumea e mică, inclusiv în mediul de afaceri”.

UCB, bună de plată, după parteneriatul semnat de Purec, cu Softtehnica

Universitatea din Târgu Jiu, partener în acest proiect, a fost pusă să restituie sume de bani și a ajuns în instanță, după afacerea cu Softtehnica.  În februarie 2023, în sarcina Universității Constantin Brâncuși, prin procesul – verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat de Organismul Intermediar Regional pentru Programe Europene Capital Uman – Regiunea Sud-Vest Oltenia, s-a stabilit o creanță în valoare de 159.183,12 lei. Instituția a pierdut în instanță.

În decembrie 2023, organismul regional a emis și o decizie de recuperare a unor sume nejustificate din prefinanțare, în valoare de 27.772,94 lei.

Parteneriatul a fost asumat de rectorul la acea vreme, Sorin Purec. Acesta a fost surprins la sediul PNL, noaptea, mașina lui fiind fotografiată la poarta partidului. Recent, fostul rector a devenit realizator al unei emisiuni, la televiziunea în al cărei patronat se află fiul șefului PNL, Ion Iordache.

Al treilea proiect, care a avut ca obiect ”Parteneriat pentru activități de calificare a tinerilor”, în sumă de 1.752.526,91 lei, a fost derulat de SoftTehnica SRL, în calitate de lider și Asociația Excelsior pentru Excelență în Educație și Universitatea „Constantin Brâncusi”. Conform anunțului publicat pe platforma gorjbiz.ro, ”Obiectivul proiectului este de crestere a ratei de participare a studentilor la programele de învațare la locul de munca și facilitarea tranziţiei de la şcoală la viaţa activă a studenţilor. Prin intermediul proiectului un număr de 200 studenți vor beneficia de sprijin pentru participarea la stagii de practică”.

Prin Asociația Excelsior, a fost derulat un alt proiect, denumit ”Diaspora Întreprinzătoare”, în valoare de 11.214.573,52 lei, aproximativ 2,2 milioane de euro. Conform prezentării de pe site-ul proiectului, au fost finanțate 40 de proiect, cu o sumă totală de aproximativ 7 milioane lei. Diferența de până la 11,2 milioane lei a folosită pentru consultanță și suport. Asociația Excelsior a fost lider de proiect și a avut parteneri Centrul de Dezvoltare Smart și Universitatea “Constantin Brâncuși”. Pe site-ul creat pentru această finanțare, liderul de proiect îl prezintă populist: Proiectul urmarește întoarcerea românilor în țară, dezvoltarea economiei naționale, crearea de noi locuri de muncă și dezvoltarea spiritului antreprenorial pentru cât mai mulți dintre românii de peste hotare”, se arăta în descrierea proiectului de 2,2 milioane de euro.

SoftTehnica, contracte de zeci de milioane cu primării

Societatea Softtehnica SRL a avut contracte cu primării, care au achiziționat echipamente IT de zeci de milioane de lei. În luna martie a.c., Primăria Roșiori, condusa de PSD-istul Valerica Circiumaru, a achiziționat echipamente IT, de la societatea care acum este a fratelui liberalului, Alin Mihai Popescu. Contractul de 3.809.932 lei a fost încheiat în cadrul unui proiect PNRR, de dotare a unităților de învățământ cu echipamente IT, mobilier și materiale didactice.

Primăria Sectorului 4, condusă de Daniel Băluță, candidatul comun PSD-PNL, a achiziționat tablete școlare și echipamente IT, în 2022, în valoare de 43.235.743 lei.

Și Asociația Excelsior a beneficiat de sume, în cadrul unor contracte cu instituții publice. Anul trecut, asociația a avut alocate 400.000 lei, în cadrul programului ”Târgu Jiu, Capitala Tineretului”, al Primăriei Târgu Jiu.

Iulian Popescu, susținut în funcții publice înalte, de când a intrat în PNL

Iulian Popescu a apărut pe scena politică în 2019, când fostul lider PNL Gorj, Dan Vîlceanu, l-a pus candidat la Consiliul Județean Gorj și îl prezenta ca pe un întreprinzător de succes.

După ce a pierdut alegerile, în care promitea traseu de mocăniță, telegondolă între Târgu Jiu și Cheile Sohodolului și sprijinirea CEO, Iulian Popescu a primit un post de secretar de stat în Ministerul Digitalizării, apoi a fost făcut consilier în cancelaria fostului premier Florin Cîțu.

Tot pe linie politică, Iulian Popescu a fost propulsat de PNL, membru în Consiliul de Supraveghere (CS) al Complexului Energetic Oltenia, iar în 2023 a fost numit prefect, funcție din care a demisionat înainte de începerea campaniei electorale, la care candidează pentru Primăria Târgu Jiu.

După ce Ion Iordache a ajuns președinte la PNL Gorj, fiind acuzat că l-a ”lovit pe la spate” pe Dan Vîlceanu, care l-a pus pe lista de senat a partidului în 2020, Iulian Popescu a trecut de partea noului șef, care a dizolvat organizația locală PNL Târgu Jiu, condusă la acea vreme de Marcel Romanescu, radiat ulterior din partid și l-a pus președinte interimar pe Iulian Popescu.

 

 

2 COMENTARII

  1. IULICA AI UN LOC ASIGURAT LA BRUTARIE SI BANII PE CARE I-AI FURAT INAPOI.NU STIAM DECE PANDURUL ;PRIM M MOTREANU VA PUPA IN CUR IN TOATE ARTICOLELE SI ERA CLAR IMPOTRIVA PSD.CU CAT O PLATEATI TU SI CIORDACHE.

  2. IULICA AI UN LOC ASIGURAT LA BRUTARIE SI BANII PE CARE I-AI FURAT INAPOI.NU STIAM DECE PANDURUL ;PRIN M MOTREANU VA PUPA IN CUR IN TOATE ARTICOLELE SI ERA CLAR IMPOTRIVA PSD.CU CAT O PLATEATI TU SI CIORDACHE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here