A intrat cu mașina în șanț. Bărbat și copil de 7 ani, răniți

0
276

O șoferiță grăbită a intrat cu mașina în șanț și a rănit un bărbat și un copil de șapte ani. Femeia de 29 de ani a încercat o depășire, în localitatea Cârbești, dar a pierdut controlul, iar autoturismul s-a izbit de un cap de pod. În urma impactului, bărbatul din dreapta și copilul de șapte ani, aflat în spate, au fost răniți și au fost transportați la spital. „Din cercetările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că o tânără, de 29 de ani, din comuna Tânțăreni, în timp ce conducea un autoturism pe DE 79 Cârbești, din direcția Târgu-Jiu către Rovinari, încercând să efectueze o manevră de depășire, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a părăsit sensul de mers, lovind un cap de pod. În urma impactului, a rezultat rănirea unui bărbat, de 35 de ani, pasager dreapta față, dar și a unui minor, de 7 ani, pasager pe bancheta din spate în autovehicul, ambele persoane fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here