A mai decedat un pacient transferat de la Spitalul Cărbunești. Numărul victimelor a ajuns la 5

0
569

Un al cincilea pacient transferat de la Spitalul Târgu Cărbunești a murit, în această seară. Ultimul decedat este o femeie de 72 de ani, care se afla la terapie intensivă. „Din păcate, o altă pacientă care fusese transferată vineri de la Spitalul Cărbunești a decedat. Este vorba despre o femeie în vârstă de 72 de ani. Era internată la secția ATI din clădirea SJU de pe strada Tudor Vladimirescu”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Târgu Jiu, Mihaela Țicleanu.

Trei pacienți au decedat, după transferul la Târgu Cărbunești, iar alți doi au murit la spitalul Covid. Unitatea în care erau internați 150 de pacienți, dintre care 15 la ATI, a rămas vineri dimineață fără oxigen. Un dosar penal, pentru ucidere din culpă, a fost deschis și se află în lucru la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here