A tras cu pistolul în polițist, că l-a oprit în trafic

0
887

Un tânăr din Rovinari a tras cu un pistol, asupra unui echipaj, ce l-a oprit în trafic, azi-noapte. Bărbatul de 28 de ani a fost oprit pe raza comunei Drăguțești, în imediata apropiere a municipiului Târgu Jiu, în jurul orei 4.00. În momentul în care i s-au cerut actele, tânărul a scos din torpedoul mașinii un pistol cu bile și a tras asupra polițistului și a jandarmului, care încercau să-l legitimeze. Niciunul dintre membrii echipajului nu a fost atins, însă. Șoferul pistolar a fost imobilizat și este anchetat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, sub acuzația de ultraj. Surse apropiate anchetei spun că rovinăreanul este suspectat că deținea droguri, acesta fiind motivul pentru care a încercat să fugă de oamenii legii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here