Un motociclist a ajuns la spital, în urma unui accident cu un autoturism ce transporta butelii. Accidentul a avut loc sâmbătă, pe Defileul Jiului. „Pe Defileul Jiului, în zona Lainici am avut un eveniment rutier in care au fost implicate o motocicletă și un autovehicul care transporta butelii. În urma impactului motociclistul în vârstă de 27 de ani a suferit leziuni la membre și a fost transportat la UPU Tg Jiu. Nu a existat niciun pericol in ceea ce privește încărcătura autovehiculului”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
Motociclistul accidentat este din din Dăbuleni, Dolj. „Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că un bărbat de 27 de ani, din orașul Dăbuleni, județul Dolj în timp ce conducea o motocicletă pe DN 66, din direcția Târgu Jiu – Petroșani, a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un tânăr de 21 de ani, din comuna Drăgoești”, arată un comunicat emis de IPJ Gorj.
Polițiștii efectuează cercetări, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.