Angajat CEO, găsit mort într-un lac din carieră

0
2275

Un angajat din cadrul Complexului Energetic Oltenia a fost găsit mort, într-un lac minier, din cariera Peșteana. Salariatul de 37 de ani a fost căutat în unitate, după ce mama acestuia a alertat conducerea, văzând că nu s-a mai întors acasă și se afla sub tratament. Surse din cadrul unității spun că bărbatul avea un bolovan legat de gât, fiind luată în calcul varianta sinuciderii. „La data de 15 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Turceni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 37 de ani, din comuna Plopșoru nu a mai revenit la domiciliu după terminarea serviciului. După căutări efectuate de polițiști, în colaborare cu reprezentanți din cadrul ISU Gorj, pe raza comunei Plopșoru, s-a reușit identificarea cadavrului în lacul de acumulare din zona carierei miniere, de pe raza satului Olari, fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, au confirmat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here