Angajații CEO, tăiați de la grupa I. Amendamentul, respins în Parlament

0
766

Angajații din Complexul Energetic Oltenia (CEO) nu vor fi încadrați în grupa I de muncă și, automat, pierd și dreptul de a ieși mai devreme la pensie. Amendamentul care prevedea încadrarea tuturor angajaților, în condiții speciale de muncă, a fost respins, marți, de comisia de muncă, din cadrul Camerei Deputaților. Amendamentul a fost introdus de unul dintre parlamentarii de Gorj. Lideri sindicali au fost și ei delegați să participe la dezbaterile din parlament. Aceștia au cerut diminuarea vârstei de pensionare, de la 57 de ani, cât este acu, la 53 de ani, dar și a stagiului de cotizare, la 30 de ani. Deputatul Dan Vîlceanu declara, înainte de începerea dezbaterilor, că angajații CEO trebuie să obțină încadrarea în condiții speciale, ceea ce le-ar permite să iasă mai devreme la pensie. Parlamentarul liberal a anunțat, după terminarea ședinței de marți, că amendamentul a fost respins de majoritatea parlamentară și că va ataca la Curtea Constituțională, proiectul Legii Pensiilor, care conține mai multe articole neconstituționale.

„La fel s-a întâmplat și cu cel legat de grupa de muncă de la CE Oltenia și cu propunerea noastră de a trece Complexul Energetic Oltenia în Anexa 3 a locurilor de muncă încadrate în condiții speciale, deoarece acum apare doar Sucursala Electrocentrale Craiova. Degeaba le-am spus că este absurd ca o subunitate să apară în această listă si trebuie indicată compania energetică. Degeaba le-am spus de condițiile de muncă de la CE Oltenia, că au murit oameni, că munca lor este periculoasă și din cauza utilajelor învechite. Au respins!”

Paradoxal, muncitorii Sucursalei Craiova sunt încadrați în grupa I de muncă, iar cei din Turceni și Rovinari au grupa II sau nicio grupă, deși sunt angajați ai aceleeași societăți, Complexul Energetic Oltenia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here