Au cumpărat terenuri și au plantat droguri. Culturile, înființate în solarii

0
611

Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT, după ce au înființat culturi de cannabis, pe terenurile achiziționate pentru investiții. Cei patru inculpați sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, la locul „investiției” fiind găsite peste 200 kg de plante.
„În cauză s-a reținut că în cursul lunii iunie a acestui an, cei patru inculpați au achiziționat un teren în județul Bihor, în suprafață de peste 60.000 de metri pătrați, în scopul înființării culturii de canabis, într-o locație izolată, muntoasă și greu accesibilă, înconjurată de pădure”, au transmis reprezentanții DIICOT.
În locația percheziționată, anchetatorii au găsit două solarii de mari dimensiuni, amenajate în pentru cultivarea plantelor de canabis, prevăzute cu sisteme de irigare și ventilație, în care se aflau 2.628 de plante de canabis, în diferite stadii de dezvoltare. „Masa vegetală, în greutate de 203 kg, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. De asemenea, într-o anexă a imobilului percheziționat, a fost identificată o încăpere special amenajată pentru uscarea plantelor de canabis. In aceeași locație au fost identificate echipamente specifice de ventilație, sisteme de irigat, hidrofoare, sisteme de iluminat, dispozitive specifice de reglare a temperaturii și PH-ului din apă, fertilizatoare, cântare electronice de precizie, precum și alte aparaturi specifice în cultivarea plantelor de canabis”, arată sursa citată.
La domiciliile a trei dintre suspecți, organele de cercetare penală au găsit și au ridicat 10.945 de euro și 19.800 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here