Băiatul deștept, care conduce Primăria Rovinari. Judecat pentru fraudă de 3 milioane euro, ajutat de zâna Măseluță: donații de peste 120.000 euro

1
4527

Primarul din Rovinari, Robert Filip, trimis în judecată pentru fraudarea fondurilor europene, a reușit, în ultimii trei ani, să-și cumpere apartamente, case și terenuri în București, Târgu Jiu și Novaci și să achite și datorii de zeci de mii de euro. Documentele pe proprie răspundere conțin date contradictorii. Terenuri deținute de edil și declarate cu o anumită suprafață se măresc, inexplicabil, în actele ulterioare primei declarări, deși anul dobândirii rămâne același. Primarul consemnează, în ultima declarație, terenuri și case, cumpărate la comun cu directorul medical al spitalului din localitate. În doi ani, Robert Filip și soția declară că au primit donații de peste 120.000 de euro. Așa e când ai trecere la zâna Măseluță!

Averea primarului Rovinariului, Robert Filip, impune analiza Agenției Naționale de Integritate (ANI). Datele privind terenurile sunt un adevărat talmeș-balmeș. Suprafețe nedeclarate apar după câțiva ani, iar unele cresc peste noapte.
În ultimii trei ani, averea băiatului deștept de la Rovinari a crescut cu terenuri și case în București, Târgu Jiu și Novaci. În perioada în care începe să investească în noile proprietăți, la începutul lui 2021, Filip avea de achitat un împrumut de 133.800 lei (peste 27.000 euro) către Ion Iordache, datorie din campania electorală, pe care senatorul a trecut-o în declarația de avere, datată 15 ianuarie. Patru luni mai târziu, datoria dispare din declarația lui Iordache, dar este menținută în cea a edilului, dovadă că a luat banii de la altă sursă, mutând scadența pentru anul următor.
În prima jumătate a lui 2021, Filip și soția cumpără un apartament în București, de aproape 100 de metri pătrați (98,61 mp) și loc de parcare. Edilul avea o ”agoniseală” de 78.300 euro, din darul de botez al copilului, care nu e folosită, ci rămâne în declarația de avere, după achiziția imobilului din capitală. Ulterior, la jumătatea anului 2022, dispare împrumutul din campania electorală de 27.000 euro și apar altele două, de 16.000 euro, respectiv 150.000 de lei. Botezul celui de-al doilea copil îi aduce 15.600 euro și 184.000 lei.
Tot în 2022, soția primește două donații, de 250.000 lei și 200.000 lei, adică peste 90.000 de euro. În declarația din anul respectiv, Robert Filip trece la capitolul ”venituri din alte surse”, contribuția la campania electorală, de 15.468 lei și 133.743 lei.
În 2021, nevasta primarului cumpără, împreună cu medicul Cosmin Răuț Bratiloveanu, trei imobile în Târgu Jiu, cu suprafețe de 92 mp, 81 mp și 31 mp. Tot împreună cu medicul, director medical la Spitalul Rovinari și prieten al edilului, soția lui Filip cumpără un teren de 1.344 mp în Târgu Jiu și unul de 4.414 mp, în Novaci, unde achiziționează și o casă în Novaci, în 2022.

Edilul specifică în declarația sub semnătură, că terenurile și casele cumpărate la comun cu Răuț îi aparțin nevestei. Medicul prezintă, însă, altă variantă. În declarația de avere, datată 16.02 2023, suprafețele de teren și casele figurează cu ambii soți Filip, Robert și Ana Maria Gabriela, la titulari.
Împrumuturile de 16.000 euro și 150.000 de lei, din 2022, dispar anul următor. În cei doi ani, 2021 – 2022, soții Filip obțin cote din mai multe terenuri, case și spații comerciale, prin moștenire sau succesiune.
În ultima declarație de avere, depusă în 2023, Filip declară că a primit o donație de 150.000 de lei, de la bunica de la țară, în vârstă de peste 80 de ani.

Cum se dublează terenurile primarului, ca prin minune, de la un an la altul
Declarațiile de avere depuse de primarul din Rovinari conțin date care ridică semne de întrebare.
O suprafață de pădure, achiziționată în 2012, pe care o trece în declarația de avere din 2014, se dublează în declarația de anul următor, 2015 și devine de 20.000 mp. Fără să-i fie alipit un teren nou, anul dobândirii rămâne 2012.

În declarația din 2016, magia nu mai funcționează și pădurea din Dănești nu mai crește ca Făt Frumos, ci rămâne la 2 hectare (20.000 mp).

O altă suprafață care crește de la o declarație la alta este un teren intravilan de 17.925 mp, dobândit în 2012, care în 2022 se transformă într-unul de 25.925 mp.

Băiat deștept de mic
Robert Filip a intrat în politică în 2012 și a țintit direct Consiliul Județean, unde a fost pus vicepreședinte. În perioada respectivă, tatăl lui era primar în Rovinari.

Conform declarației de avere, depuse la acea vreme, Filip junior cumpără, în 2006, când abia devenise major, un apartament în Rovinari, un autoturism BMW și dobândește o colecție de ceasuri și bijuterii, care, la data declarării, avea o valoare de 75.000 de euro. În perioada respectivă, salariul minim era de 670 de lei.
Un an mai târziu, în 2007, conform aceleași declarații, a mai achiziționat un apartament în Rovinari și trei terenuri în municipiul Târgu Jiu, în suprafață totală de 33.322 mp.

Alba-neagra, cu terenurile din declarația de avere
În 2017, Filip își trece în declarația de avere 10 terenuri, dobândite în 2007 – 2013. Un an mai târziu, suprafețele sunt ”reconsiderate”, sunt schimbate categorii și sunt fragmentate.
La 12 iunie 2018, înșiră în declarația ce ajunge la Agenția Națională de Integritate (ANI) 15 terenuri, din care 12 în Dănești, cu o suprafață totală de 61.181 mp și trei în Târgu Jiu, cu un total de 32.996 mp. Tot atunci, unele suprafețe de pădure, din Dănești, devin terenuri încadrate la ”alte categorii”.
Față de anul anterior, Filip declară 1.175 mp în plus, deși nu achiziționează nicio suprafață nouă.

Nevasta, de la firma părinților, se face inspector la stat
În 2018, averea edilului se mărește cu o casă de locuit, în comuna Dănești, în suprafață de 355 mp, pe care o achiziționează împreună cu soția, după nuntă. Și nevasta avansează. Dacă înainte de mariaj era angajată la firma părinților, după ce devine doamna Filip ajunge angajată inspector la stat.
Înainte de căsătorie, viitoarea soție a lui Filip era angajată ca jurisconsult, la o firmă a părinților, K.G. Oil Kolect, cu sediul social în Sectorul 3 din București. Odrasla a fost, de altfel, singurul angajat al societății, cu obiect de activitate ”colectarea deșeurilor periculoase”, care, în ultimii ani, a înregistrat pierderi, conform datelor Ministerului de Finanțe.
După căsătoria cu Robert, Gabriela Ana Maria Filip a devenit acționar la firma care deține televiziunea Accent, Top BBB Video SRL. În 2018, pentru o scurtă perioadă, tânăra este angajată inspector la primăria din localitatea vecină, Drăguțești, de unde se transferă la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj, de la Târgu Jiu.

Soții Filip folosesc bolizi de lux, cu care se deplasează, însă aceștia nu apar în declarațiile de avere. Unul dintre autoturismele aflate la dispoziția primarului a fost înmatriculat pe numele tatălui șoferului, detaliu descoperit de procurorii europeni, care s-au ocupat de dosarul în care edilul din Rovinari este inculpat pentru fraude de 3 milioane de euro, alături de socrul lui și un afacerist din Ilfov. De un an și jumătate, Robert Filip și cei doi colegi de dosar sunt puși sub control judiciar pe o cauțiune de 1,7 milioane de euro.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here