Barurile, cluburile şi discotecile vor fi închise de anul nou. Activitatea este permisă doar în restaurante și cafenele, însă doar la jumătate din capacitate și doar cu clienți vaccinați sau testați. „În perioada 31 decembrie 2021 – 1 ianuarie 2022, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, precum şi la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului fără restricţii privind intervalul orar şi doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Totodată, se permit organizarea şi desfăşurarea în aer liber a evenimentelor specifice dedicate marcării trecerii în noul an, în perioada 31 decembrie 2021-1 ianuarie 2022, fără restricţii privind numărul de persoane şi intervalul orar, cu purtarea măştii de protecţie, precum şi cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2”, au transmis reprezentații Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Gorj.