Bătaie de joc! Ouă expirate, vândute la reducere

0
736

Ofertă în bătaie de joc, la un magazin LIDL din Târgu Jiu! La raionul de ouă, etichetele cu reducere îi îmbie pe clienți să cumpere produse cu 30% mai ieftine, de la 9,99 lei, la 6,99 lei. Ouăle puse la vânzare, cu preț redus, sunt însă expirate de trei zile. Cartoanele cu produse ieșite din termenul de valabilitate sunt ținute la raft de două zile, spune unul dintre clienți, care azi a și cumpărat o cutie, pentru a putea demonstra data. Pe bonul eliberat de casa cu numărul 1 a magazinului Lidl din strada Victoriei, este trecută ora la care a fost achitat produsul expirat și anume 12:13. „Ieri am văzut ouăle expirate și am crezut că au rămas, printre cartoane, din greșeală. Azi, am văzut din nou aceeași ofertă, cu ouă expirate de trei zile”, a declarat cumpărătorul, care a vrut să-și păstreze anonimatul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here