Procurorii DIICOT au anunțat, printr-un comunicat de presă, emis în această dimineață, că expertiza pe oasele găsite în pădurea de la Caracal, care a dat un rezultat nul, a fost efectuată doar pe o parte din rămășițele depistate. Anchetatorii au solicitat, azi, reprezentanților Institutului de Medicină Legală, să efectueze noi expertize, asupra dinților găsiți în cenușa de la liziera pădurii, unde criminalul Gheorghe Dincă i-a condus și le-a arătat un morman de oase și cenușă, despre care a spus că aparțin fetei răpite în aprilie, Luiza Melencu, de 18 ani.
Comunicat DIICOT:
„În dimineaţa zilei de 17.08.2019, Institutul Național de Medicină Legală ”Mina Minovici” a înaintat Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism constatările preliminare ale expertizei genetice judiciare, potrivit cărora:
– au fost expertizate de către Institutul Național de Medicină Legală o parte dintre probele ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului efectuată la zona de lizieră de pădure, respectiv fragmente osoase de natură umană.
– având în vedere starea de calcinare excesivă a acestora, ca urmare a acţiunii factorilor fizico – chimici la care a fost supus materialul biologic osos, nu s-a putut evidenţia niciun profil ADN.
Precizăm că, prin adresa emisă astăzi, procurorii DIICOT-Structura Centrală au reiterat Institutului Național de Medicină Legală ”Mina Minovici”, dispoziţia de efectuare în continuare, în regim de urgenţă, a expertizei genetice judiciare asupra întregului material probator, inclusiv asupra dinţilor şi a altor mijloace materiale de probă găsite cu ocazia cercetării la faţa locului”.