Complexul Energetic Oltenia poate fi ajutat doar de la nivel central, susține fostul lider PSD, Florin Cârciumaru. Cei care pot să mai salveze compania producătoare de energie sunt responsabilii de la nivelul Guvernului, nicidecum conducerea societății. Fostul parlamentar social democrat este de părere că, fără ajutorul UE, Complexul Oltenia nu poate rămâne pe linia de plutire, dar spune că autoritățile române trebuie să-și impună punctul de vedere, pentru a susține cauza termocentralelor pe cărbune. În caz contrar, situația este una dificilă pentru compania din Gorj. “Pe plan local, nu este de făcut mare lucru. Dacă actuala conducere administrativă a Complexului nu este susținută la Bruxelles, de către președintele României, de primul ministru, să nu mai vorbim de comisii de specialitate și de miniștri, CE Oltenia va avea probleme în ceea ce privește funcționarea. Până la urmă, nu mai poate funcționa, dacă ținem cont de prețurile, de banii care se dau pe certificate de CO2 și, din păcate, dincolo de toate aceste aspecte financiare, mai asistăm și la implicarea politicului, care, după părerea mea, în momentul de față, prin acțiunile pe care le face, prin promovări, nu contribuie cu nimic la activitatea din complex. CEO nu poate să rămână fără ajutorul de la UE și nu putem rămâne în picioare, dacă nu îi convingem că energia pe cărbune este încă necesară în România. Dacă punem capul în pământ și facem tot ce ni se dictează de la Bruxelles, producția pe cărbune va fi diminuată”, a declarat Florin Cârciumaru.
Ce dezgroapă PFS
Milioane de euro de la stat, pentru chirii în clădirile unor...
Câțiva afaceriști din Târgu Jiu vor încasa, în următorii trei ani, peste 2 milioane de euro, ca să găzduiască funcționarii mutați din clădirea Prefecturii...
De-a valma!
Nuntași ajunși la spital cu toxiinfecție, de la petrecerea organizată la...
Petrecerea de cununie a unui cuplu din Rovinari s-a transformat într-un calvar, după ce invitații au început să se simtă rău, în mijlocul evenimentului...
Editorial
18 angajați ai Secției Ginecologie, pozitivi la infecții nosocomiale. Secția Spitalului Județean Târgu Jiu...
Secția Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu rămâne închisă, după ce, săptămâna trecută, mai multe paciente au fost depistate cu infecții nosocomiale....
Interviu PFS
Noul șef al Finanțelor Gorj – funcții, noroc și donații în...
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj va avea un nou șef, Mădălin Eftenoiu, fiul unui afacerist și viceprimar PSD și ginerele fostului procuror Gheorghe...
Reportaj PFS
VIDEO/ Prefectul acuzat că a făcut salutul nazist: ”Este cel mai...
Prefectul de Gorj, criticat că a folosit salutul nazist la un eveniment, șochează din nou. Iulian Popescu a declarat, într-o intervenție la TV Sud,...
Pe dezbrăcatelea
Ea e șefa ATI Orăștie, care a demisionat de teama Coronavirusului
Șefa de la Terapie Intensivă din Orăștie este o bombă sexy. Înainte de apariția pandemiei de Coronavirus, doctorița poza provocator, chiar în spital, iar...
STOP! Te-am prins!
Averea primarului Morega crește ca Făt-Frumos. 3 apartamente și 4 terenuri,...
Primarul din municipiul Motru a devenit unul dintre cei mai bogați edili din județul Gorj. Cosmin Morega a reușit să-și sporească averea, într-un singur...
Un zâmbet, o floare
Ce scrie în contestația depusă la CCR, împotriva turului II. Sunt...
Un bărbat originar din Gorj, stabilit în Hunedoara, a contestat rezultatul din turul II al alegerilor prezidențiale, invocând o pană de curent pe Vârful...
Secretul lui Polichinelle glasuit de Circiumaru, adica arta de a se baga in seama, sa spuna ceva despre un subiect de care toata lumea este constienta.