Conducerea PSD Gorj cere demisia conducerii Complexului Oltenia și a Ministerului Energiei, dar și a senatorului Ion Iordache, liderul PNL Gorj, pe care îi acuză în cazul tragediei de la Cariera Jilț Sud. Șefii social-democrați susțin că responsabilii din fruntea ministerului de resort și a companiei, în care nu s-a făcut nimic pentru angajați, de ani de zile, încearcă să dea vina pe terțe persoane, ca să-și salveze scaunele. Deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj, îi acuză pe liberali că au politizat compania energetică, unde au avut ca prioritate numirea de șefi. „Demisia este un act de onoare și un exemplu de urmat de către toți care se fac vinovați de ceea ce se întâmplă în activitatea minieră din cadrul Complexului Energetic Oltenia, de la cei care conduc Ministerul Energiei, până la ultimul angajat al companiei care are putere de decizie, numit doar pe criterii politice de PNL. Dacă mai avea cineva vreun dubiu cu privire la cine conduce CEO și Ministerul Energiei, președintele PNL Gorj a clarificat cui îi aparține întreaga vină pentru tot ce se întâmplă. „Doamne ajută că, în ultimii doi ani, n-a avut PSD posibilitatea să conducă ministerul și Complexul Energetic Oltenia! Era faliment de mult. Ar fi fost la noi mai rău decât la Hunedoara. În momentul de față, compania funcționează foarte bine. Sperăm să fie ținuți cât mai departe de CEO”, declara Ion Iordache, președintele PNL Gorj cu puțin timp înainte de tragedia de la Jilț Sud. În mod normal, această recunoaștere ar trebui urmată de o DEMISIE din partea celui care a făcut-o! Nu mai mințiți! Nu vă mai prefaceți că nu știați ce-i în cariere”, a scris liderul PSD Gorj, pe rețeaua de socializare.
Ce dezgroapă PFS
Milioane de euro de la stat, pentru chirii în clădirile unor...
Câțiva afaceriști din Târgu Jiu vor încasa, în următorii trei ani, peste 2 milioane de euro, ca să găzduiască funcționarii mutați din clădirea Prefecturii...
De-a valma!
Nuntași ajunși la spital cu toxiinfecție, de la petrecerea organizată la...
Petrecerea de cununie a unui cuplu din Rovinari s-a transformat într-un calvar, după ce invitații au început să se simtă rău, în mijlocul evenimentului...
Editorial
18 angajați ai Secției Ginecologie, pozitivi la infecții nosocomiale. Secția Spitalului Județean Târgu Jiu...
Secția Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu rămâne închisă, după ce, săptămâna trecută, mai multe paciente au fost depistate cu infecții nosocomiale....
Interviu PFS
Noul șef al Finanțelor Gorj – funcții, noroc și donații în...
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj va avea un nou șef, Mădălin Eftenoiu, fiul unui afacerist și viceprimar PSD și ginerele fostului procuror Gheorghe...
Reportaj PFS
VIDEO/ Prefectul acuzat că a făcut salutul nazist: ”Este cel mai...
Prefectul de Gorj, criticat că a folosit salutul nazist la un eveniment, șochează din nou. Iulian Popescu a declarat, într-o intervenție la TV Sud,...
Pe dezbrăcatelea
Ea e șefa ATI Orăștie, care a demisionat de teama Coronavirusului
Șefa de la Terapie Intensivă din Orăștie este o bombă sexy. Înainte de apariția pandemiei de Coronavirus, doctorița poza provocator, chiar în spital, iar...
STOP! Te-am prins!
Averea primarului Morega crește ca Făt-Frumos. 3 apartamente și 4 terenuri,...
Primarul din municipiul Motru a devenit unul dintre cei mai bogați edili din județul Gorj. Cosmin Morega a reușit să-și sporească averea, într-un singur...
Un zâmbet, o floare
Ce scrie în contestația depusă la CCR, împotriva turului II. Sunt...
Un bărbat originar din Gorj, stabilit în Hunedoara, a contestat rezultatul din turul II al alegerilor prezidențiale, invocând o pană de curent pe Vârful...