Concedieri la CEO: 800 de salariați, trimiși acasă în acest an

0
1322

Negocierile dintre administrația și sindicatele din Complexul Energetic Oltenia, contestatate de protestatarii din Piața Prefecturii, s-au încheiat. În urma acestora, s-a stabilit un act adițional la contractul colectiv de muncă, ce prevede concedieri și plăți compensatorii pentru salariați care vor fi disponibilizați în acest an. „Am încheiat, în cursul serii de ieri, actul adițional la contractul colectiv de muncă, în care am stabilit cu partenerii sociali, eventualele compensații pe care le primesc colegii noști, care se vor afla în situația unor concedieri colective. Discutăm diferit, de la situație la situație. Este o situație pe care o au cei care se află în prag de pensionare, până la 30 aprilie 2022, având un salariu de referință de 3.407 lei, urmează să primească de la 1 până la 10 salarii și alta e situația celor care sunt în afara acestei perioade, după 30 aprilie 2022. Aceștia primesc o compensație de 11 salarii”, a declarat Ion Rușeț.

În acest an, vor fi concediați aproape 800 de angajați din Complexul Energetic Oltenia, numărul fiind prins în planul de restructurare, ce așteaptă aprobarea Comisiei Europene. „Sunt prinse (n.r. – concedierile) în planul de restructurare, sunt discutate cu partenerii sociali, au fost discutate încă de anul trecut, atunci când li s-a prezentat planul de restructurare și decarbonare al Complexului Energetic Oltenia. Sunt 792 anul acesta”, a mai spus Ion Rușeț.

40% din salariații Complexului Energetic Oltenia vor fi disponibizați până în 2030, conform planului de restructurare trimis Comisiei Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here