Conducerea Consiliului Județean Gorj, care are în administrare Spitalul Județean Târgu Jiu a anunțat că va organiza concurs, pentru ocuparea funcției de manager al unității sanitare. Condițiile impuse îi dau șansa fostului director, Gigel Capotă, să candideze din nou. Regulamentul de organizare a concursului prevede ca cei care se înscriu să aibă doi ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare și să aibă sturii sau un curs de management sanitar. „Deja avem răspunsurile de la o serie de medici, directori de spitale, conform regulamentului, trebuie să aibă peste trei ani vechime în funcția de director de spital. Ceea ce vă pot comunica este că și comisia de concurs și comisia de contestații vor fi din afara județului. Deci vor fi medici de la spitale din centre universitare, respectiv profesori de management sanitar. Regulamentul nu e făcut de noi, e aplicare directă a legii, nu noi am decis. Regulamentul este făcut în baza unei legi de ocupare a postului”, a afirmat vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Dorin Tașcău.
Fostul manager, Gigel Capotă, care are din nou șansa de a accede în funcție, și-a dat demisia, în 2019, în urma unor scandaluri mediatice. Capotă a încercat ulterior să revină asupra propriei demisii, acuzând că a fost constrâns de președintele CJ Gorj, Cosmin Popescu și liderul PSD, Mihai Weber, să renunțe la funcție, ca să nu afectele partidul în alegeri, deoarece susținerea lui era asociată cu formațiunea de stânga. Gigel Capotă a mers și în instanță, dar s-a încurcat singur, pierzând inclusiv postul de director economic, după ce a solicitat anularea tuturor actelor ce au stat la baza numirii succesorului său, Dumitru Vienescu și a mutării lui în funcția de director în plan secund.
Concursul pentru șefia Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu va fi organizat în a doua jumătate a lunii martie, spun repezentanții CJ.