Ca la noi, la nimeni! Concursul pentru ocuparea mai multor posturi de registrator medical, în cadrul Spitalului Județean Târgu Jiu, este organizat la un restaurant din centrul municipiului. Conducerea unității a scos la concurs 18 posturi, pentru care s-au înscris 205 persoane. Deși, inițial, s-a anunțat o altă locație pentru proba scrisă, ce va avea loc marți, 20 septembrie, respectiv Universitatea Constantin Brâncuși, conducerea s-a răzgândit și îi trimite pe candidați în sala de nunți a restaurantului ce aparține afaceristului Dumitru Brăilă.
Restaurantul din buricul târgului a fost „cuibușorul de nebunii”, folosit cu încredere de baronii politici, de la Nicolae Mischie, la Ion Călinoiu. Aceștia foloseau locația pentru organizarea zilelor de naștere, pentru petrecerile de revelion sau pentru chermezele de peste an. Cunoscut ca un apropiat al liderilor PSD, Brăilă obținea, în urmă cu trei ani, contractul pentru spălarea lenjeriei de la Spitalul Județean Gorj. Actualul director al unității medicale, membru PSD și protejat al baronului Ion Călinoiu, nu este nici el străin de familia Brăilă. Tiberiu Tătaru a figurat pe statul de plată al centrului de recuperare medicală „Larymed”, al soției lui Brăilă, aflat la parterul hotelului familiei.
Ca să rămân în decorul creat de abilii domni, care conduc sistemul de sănătate din județ, întreb și eu: La concursu’ ăsta, de la restaurant, cât e DARU’, dom’ manager?
Știți cum e la nunți: dacă nu poți să participi, dai plicul cuiva, să-l ducă cui trebuie. Da, merge dat și la doamna de la farmacie. Dar să-l ducă la nașu’ mare! Neapărat!
Și se stabilește în funcție de ….meniu. Așa e? Dacă meniul e bun, dai și cinșpe – douășcinci de mii. Mirii să fie fericiți!
P.S.: SRI-ul sper să doarmă, cum a dormit și până acum! Dacă s-a trezit din greșeală, poate o ia ca pe o glumă.