Corpul de Control al ministrului Sănătății, chemat pentru scandalul sexual de la Psihiatria Tg Jiu

0
1939

Se cere demiterea managerului Spitalului Județean Târgu Jiu, în urma scandalul izbucnit după ce angajați ai Secției Psihiatrie au înregistrat trei pacienți în ipostaze sexuale și distribuit filmulețul, pe rețelele de socializare. Consiliul Județean a chemat Corpul de Control al ministrului Sănătății, să verifice cele petrecute la spitalul din Târgu Jiu.

Poliția s-a autosesizat, după ce ieri, în media a apărut o înregistrare, făcută în Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de la Tg Jiu, în care trei bolnavi sunt lăsați să se pipăie și să se sărute. Asta în timp ce angajații unității filmează scena și se amuză, pe seama persoanelor cu afecțiuni psihice. Înregistrarea este făcută chiar de fiica managerului spitalului, Gigel Capotă, iar ulterior a fost distribuită și altor persoane. Serviciul de Investigații Criminale face verificări în acest caz.

„Personalul care trebuie să aibă grijă de acești oameni îi batjocorește”

Consilierii PNL au solicitat demiterea directorului Spitalului Județean, după scandalurile din ultima perioadă. „Considerăm că situația care a fost prezentată de presă, de la Secția Psihiatrie, filmată de angajați ai secției respective, în care sunt, în ipostaze absolut stânjenitoare, pacienți ai secției de Psihiatrie, oameni care nu au responsabilitatea faptelor lor, mulți dintre ei nu au discernământ, este o situație foarte gravă, pentru care dl Gigel Capotă trebuie să demisioneze sau să fie demis de președintele Consiliului Județean Gorj. Toți pacienții trebuie să aibă dreptul la viață privată, mai mult decât atât, sunt legi care protejează demnitatea pacienților. Este condamnabil că angajați ai secției au făcut publice imagini cu bolnavi, iar personalul care ar trebui să aibă grijă de acești oameni îi batjocorește”, a declarat Denisa Șuță, vicepreședintele PNL Gorj. Politicianul spune că, în cazul în care managerul unității medicale nu va fi înlocuit, consilierii liberali vor introduce un proiect în Consiliul Județean, pentru schimbarea președintelui Cosmin Popescu.

Corpul de Control al ministrului Sănătății, chemat la Târgu Jiu

Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, a anunțat că a stabilit o comisie de anchetă, care să verifice aspectele relatate de presa locală, cu privire la ceea ce s-a întâmplat în secția de Psihiatrie, dar și la alte secții din cadrul spitalului județean, în ultima perioadă. „Am decis, împreună cu colegii mei, formarea unei comisii de anchetă, formată din trei reprezentanți ai Consiliului Județean și doi reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică. De asemenea, pentru a avea un punct de vedere mult mai clar și independent de tot ce se întâmplă în Spitalul Județean, astăzi voi solicita prezența, de luni, sper, a Corpului de Control al Ministrului Sănătății, pentru a veni și a da un punct de vedere independent, pentru că eu, ca persoană, nu pot stabili vinovați sau vinovății, decât în baza unei informări clare a unor specialiști, care vor trebui să stabilească măsurile care se impun, ca asemenea situații să nu se mai întâmple. Este o situație de netolerat”, a declarat Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here