Cum șantajează Polaris autoritățile, să redeschidă groapa de gunoi ilegală

0
1571

Firma care ridică gunoaiele din Târgu Jiu, Polaris M Holding, pune presiune pe autoritățile ce au suspendat autorizația de funcționare a gropii de gunoi, prinsă cu numeroase ilegalități și administrată de Polaris Mediu. Societatea de salubritate amenință că nu mai ridică gunoaiele din trei localități, motivând că nu are unde le depozita, din cauză că groapa gestionată de firma „soră” a fost închisă provizoriu. Amenințările vin deși autoritățile din Gorj au obținut acordul omologilor din județul vecin, Mehedinți, pentru a depozita gunoaiele la Drobeta Turnu Severin.

Firma care a pus monopol pe serviciile de salubritate din numeroase mari orașe din țară șantajează autoritățile din Gorj, în încercarea de a pune presiune, pentru redeschiderea gropii de gunoi de la Târgu Jiu, închisă de inspectorii de mediu. Depozitul, prezentat ca unul ecologic, a poluat zona, în ultimii ani, transformând viața localncilor din zona periferică a orașului, într-un adevărat calvar. Oamenii au reclamat că nu mai pot sta în case, din cauza mirosului greu de suportat și au cerut efectuarea de măsurători. Instituțiile de mediu au constatat depășiri mari ale nivelului de poluare și au amendat în repetate rânduri firma Polaris Mediu, amenzile din ultimul an depășind 470.000 de lei. Societatea privată, care administrează groapa de gunoi din cartierul Slobozia, a fost somată să intre în legalitate, fapt pentru care este nevoie de lucrări de montare a unor conducte și a unui arzător de gaze, componente ce ar fi trebuit să existe, încă de la darea în funcțiune a gropii de gunoi. Curtea de Apel Craiova a decis, săptămâna trecută, suspendarea autorizației de mediu pentru groapa de gunoi, hotărâre atacată de firma Polaris Mediu, termenul stabilit de instanță fiind 2 mai.

Firma Polaris, care administrează groapa de gunoi, a primit mai multe termene, pentru intrarea în legalitate, discuțiile fiind începute încă de anul trecut. Cum societatea nu a respectat graficul pe care l-a depus autorităților județene și instituțiilor de mediu din Gorj, Agenția pentru Protecția Mediului a suspendat autorizația de funcționare pentru depozit, pe o perioadă determinată, începând cu 23 martie a.c. Văzând că autoritățile nu dau înapoi și nu înghit, în continuare, ilegalitățile firmei private, ce a transformat cartierul Slobozia într-o bombă ecologică, firma surată, Polaris M Holding, care deține contractul de colectare a gunoaielor din Târgu Jiu și alte localități din județ, a anunțat că nu mai respectă obligațiile contractuale, de ridicare a deșeurilor, sub pretextul că nu le mai poate depozita în groapa de gunoi de la Târgu Jiu, deși reprezentanții Consiliului Județean și autoritățile locale au obținut acordul reprezentanților județului Mehedinți, pentru depozitarea gunoiului, în groapa de Drobeta Turnu Severin.

Minciuna Polaris, demontată de autoritățile din Gorj

Polaris M Holding a început un demers parșiv, anunțând sec, faptul că nu va mai ridica gunoiul din Târgu Jiu și alte două localități din Gorj, mințind că nu au unde să le depoziteze. „Polaris M Holding sistează serviciul de salubritate în Târgu Jiu, Bumbești Jiu și comuna Peștișani. Ca urmare a deciziei luată de Agenția pentru Protecția Mediului Gorj, de a suspenda activitatea depozitului ecologic conform din Târgu Jiu, Polaris M Holding este obligată să sisteze activitatea de colectare și transport a deșeurilor municipale din orașul Bumbești Jiu, comuna Peștișani și municipiul Târgu Jiu, începând cu data de 23 martie 2021.

În data de 15 martie 2021, Agenția pentru Protecția Mediului Gorj a decis suspendarea autorizației de mediu pentru depozitul de deșeuri operat de Polaris Mediu la Târgu Jiu, urmând ca, începând cu data de 23 martie, deșeurile municipale sa nu mai fie depozitate la acest depozit. Astfel, Polaris se regăsește în situaţia limita de a nu mai colecta deşeurile de pe raza județului Gorj, neavând, practic, unde să le depoziteze”, scriu reprezentanții firmei de colectare, Polaris M Holding, într-un comunicat de presă.

Pretextul invocat de societatea privată, că nu are unde depozita gunoaiele, este contrazis de declarațiile publice, făcute încă de săptămâna trecută, de reprezentanți ai autorităților municipale de la Târgu Jiu, și ai autorităților județene, care au confirmat că s-a obținut acordul instituțiilor din Mehedinți, pentru preluarea gunoiului.

Cum pune presiune Polaris Holding, pentru acceptarea ilegalităților Polaris Mediu 

Cum Polaris Mediu nu poate ieși public, fiind prinsă în ilegalitate, în numeroase rânduri, de Garda de Mediu și Agenția de Protecție a Mediului, firma „surată”, Polaris M Holding, invocă pericolul pe care îl reprezintă gunoaiele, asupra populației, fără să spună că situația a fost creată chiar de firma „soră”, care nu a respectat normele legale, nu a creat infrastructura necesară pentru a diminua poluarea și a fost prinsă cu depășiri de zeci de ori mai mari ale noxelor.

„Subliniem că situaţia prezentă este foarte gravă şi trebuie soluţionată urgent, deoarece gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor are efecte grave asupra sănătăţii populaţiei şi asupra mediului. Din acest motiv, solicităm tuturor reprezentanților autorităților implicate să identifice, în regim de urgență, soluția optimă pentru a rezolva această situație pentru întregul județ. Ne cerem scuze populației județului Gorj pentru disconforul creat și sperăm ca această situație să fie rezolvată cât mai rapid de către autoritățile responsabile in gestionarea acestei crize”, mai scriu reprezentanții Polaris M Holding, în comunicatul trimis către presa locală, care l-a publicat integral, inducând ideea că instituțiile statului sunt de vină că au luat măsuri împotriva firmei prinsă că încalcă legea.

Acuzații de fals, în documentele ce au dus la autorizarea gropii

Locuitorii din cartierul cel mai afectat, Slobozia, au făcut chiar o asociație, prin care fac demersuri, împotriva poluării. Președinta asociației, Mădălina Șarapatin, a declarat, într-o conferință de presă, că au intrat în posesia mai multor documente, care confirmă că s-au comis ilegalități, pentru ca groapa să se deschidă, deși nu erau îndeplinite normele din planul proiectului „Există falsuri. De exemplu, în autorizaţia integrată de mediu, scrie că depozitul se află la 7 kilometri de localitate, în condiţiile în care Google Maps arată că este la 4 kilometri de centrul oraşului, iar față de casa mea, de exemplu, este la doi kilometri. În planul judeţean de gestionare a deşeurilor scrie acelaşi lucru … Această instalație de captare a gazului este prevăzutăîn autorizația integrată de mediu nr 4, din 14.10.2019. Despre ce discutăm? Cei de la Agenția pentru Protecția Mediului, de la Garda de Mediu nici nu trebuia să mai discute cu ei până acum. Nu trebuia să le dea această autorizație de mediu, având în vedere că această instalație nu exista. Nu au avut nici autorizație de construcție. În 2019, când s-a făcut reautorizarea, scrie aici că aveau acest sistem de ardere a gazelor”, a declarat Mădălina Șarapatin.
Asociația locuitorilor din carierul aflat în vecinătatea gropii au cerut efectuarea de măsurători, care au arătat depășiri mari, în ceea ce privește poluarea aerului. În același timp, au acuzat și infiltrații în sol și pânza freatică, acuze ce fac obiectul unor dosare penale, deschise de Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj „Toată nebunia asta vine de la tratarea levigatului cu acid sulfuric. În urma sesizărilor oamenilor, au fost făcute măsurători, aparatul nostru al Asociației, a făcut înregistrări de peste 60 – 65 de ori peste limitele normale, iar măsurătorile Polaris, cu asistență de la Garda de Mediu, printr-o firmă plătită, au arătat depășiri de 35 de ori, în condițiile în care se știa că se vor face aceste măsurători. Acolo este o bombă ecologică, de care nu se știe cum vom scăpa”, a spus Mădălina Șarapatin, unul dintre fondatorii asociației locuitorilor din zona afectată.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here