„Dacă se duce CEO din Gorj, nu mai rămâne nimic”

0
892

Protestatarii din Complexul Oltenia nu renunță la pichetări, chiar dacă ieri, Comisia de Muncă din Parlament a votat proiectul de reducere a vârstei de pensionare și urmează să intre la votul din plen. Minerii și energeticienii gorjeni spun că nu mai au încredere în politicieni, unii dintre ei dezamăgindu-i, după ce una au promis și alta au făcut. Protestatarii acuză liderii politici, că nu au susținut cauza minerilor și energeticienilor și că decidenții de la capitală nu au habar de situația companiei din Gorj, pentru că parlamentarii, pe care gorjenii i-au trimis să le reprezinte interesele, nu au făcut nimic, pentru a clarifica situația de la CEO. Vasile Tivig, unul dintre protestatarii care au participat la ultimele două ședinte ale Comisiei de Muncă din Camera Deputaților, le bate obrazul deputaților PNL de Gorj. „Un membru de drept în comisie, parlamentar de Gorj, care e înlocuitor permanent al doamnei Turcan, nici măcar nu a venit, cu toate că a promis la presă că va veni, va vota, și-a luat libere. E un lucru rușinos. Eu sper ca cei doi să vină cu picioarele pe pământ, să lase deoparte confruntările politice sau interese personale, ce mai au și să voteze acest amendament”, a spus Vasile Tivig.

„Mi-e rușine să cred că avem parlamentari de Gorj în Parmalentul României și să nu ne apere interesele”

Angajații protestatari fac apel la politicieni, să îi sprijine, dar și la colegii lor, să-i susțină, măcar în ultimul ceas. „Să lase orgoliile, că, în definitiv, dacă se duce CEO din Gorj, nu mai rămâne nimic. Aș ruga și colegii, noi nu am cedat de patru luni, să vină în al nouălea ceas, că dacă eram mai mulți, nu numai noi, era trecut amendamentul acum. Noi nu cedăm, continuăm până la ultima picătură și trăim cu speranța că o fi mai bine pe viitor. Deputații de Gorj, că asta este o notă de examen, pentru următorii trei ani, când vor veni alegerile, dacă ar trebui să-și mai parafeze candidatura la următoarele alegeri, la ce nu fac pentru noi, gorjenii și să-și pună acolo, în istoricul lor, ce au făcut și ce nu au făcut, cred că au mai multe merite, la ce nu au făcut pentru noi. Mi-e rușine să cred că avem parlamentari de Gorj în Parmalentul României și să nu ne apere interesele”, a spus Nicolae Mitea, un alt protestatar care a văzut încrâncenările politice.

Minerii și energeticienii sunt în cea de a 18-a săptămână de proteste, la Târgu Jiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here