De azi, masca omologată e obligatorie pe stradă

0
576

De azi, masca este obligatorie în toate spațiile publice. Nu orice tip de măști ne scapă de amenzi, ci doar cele omologate. Măsura este prevăzută în ordinul comun nr 30 al miniștrilor Sănătății și Internelor, care a intrat în vigoare începând de azi. Acesta reduce perioada de izolare, la 7 zile pentru persoanele vaccinate și la 10 zile pentru nevaccinați.

„Începând din 8 ianuarie 2022 masca de protecție trebuie purtată în toate spațiile publice închise și deschise. ATENȚIE!! Acest lucru înseamnă că masca trebuie purtată și pe stradă.

Măștile din material textil sau plastic nu sunt eficiente pentru prevenirea infectării, cele mai eficiente fiind cele chirurgicale cu trei pliuri sau cele FFP 2. Nu purtați măști din material textil sau plastic pentru că riscați să vă îmbolnăviți și să îi îmbolnăviți pe cei din jurul dumneavoastră. Singurele măști acceptate sunt cele chirugicale și cele FFP 2.

Persoane exceptate de la portul măștii:

  • Copiii cu vârste sub 5 ani
  • Persoanele care sunt singure în birou
  • Prezentatorii tv și invitații acestora, cu condiția păstrării distanței de 3 metri între persoane
  • Reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane
  • Vorbitorii aflați în spații închise sau deschise, cu condiția păstrarii distanței de 3 metri față de alte persoane
  • Persoanele care desfășoară activități fizice intense sau în condiții de muncă solicitate, ori activități sportive
  • Persoanele cu dizabilități cognitive

Pot fi scutite de portul măștii, la locul de muncă, persoanele care suferă de boli ce afectează capacitatea de oxigenare, dar numai după evaluarea medicului de medicina muncii”, au comunicat reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență.

Persoanele infectate cu virusul SARS-CoV-2 (au rezultat pozitiv la testul RT-PCR sau antigen) care nu prezintă simptome vor fi izolate, la domiciliu sau instituționalizat, pentru o perioadă de 7 zile dacă sunt vaccinate sau trecute prin boală în ultimele 180 de zile, sau pentru o perioadă de 10 zile dacă sunt nevaccinate sau nu au trecut prin boală în ultimele 180 de zile.

Și persoanele care se întorc în România intră în carantină, după cum urmează:

  • 10 zile pentru persoanele nevaccinate sau care nu se află în perioada cuprinsă între a 11-a și a 180-a zi de la data confirmării pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2;
  • 5 zile pentru persoanele vaccinate și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare, precum și pentru persoanele care au fost confirmate pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în perioada cuprinsă între a 11-a și a 180-a zi anterioare datei intrării în țară sau contactului cu persoana infectată.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here