Ion Cupă, pupilul lui Ionel Manțog, fostul lider PDL, care a făcut pușcărie pentru prejudicierea companiei miniere din Oltenia, este propus pentru postul vacant de ministru al Energiei. Susținut mereu politic, pentru funcții în instituțiile statului, Cupă, actual lider ALDE Dolj, și-a negociat funcția încă de acum câteva luni, în „organigrama” ce includea și Complexul Energetic Oltenia fiind și Ion Iordache, liderul partidului de la Gorj.
Unul dintre protejații fostului lider PDL, Ionel Manțog, condamnat pentru prejudicierea companiei miniere de la Târgu Jiu, a ajuns în cărți, pentru postul de ministru al Energiei. Ion Cupă, pe care Manțog l-a propulsat la conducerea Finanțelor Publice Gorj, aducându-l din Mehedinți, împins, în 2012, pe un loc eligibil pentru Parlamentul României, este unul dintre cei trei membri ALDE, care își trădează partidul, pentru sinecuri oferite de PSD. Premierul Viorica Dăncilă l-a anunțat, marți, pe Cupă, președintele ALDE Dolj, ca fiind persoana nominalizată pentru portofoliul de la Ministerul Energiei. Cupă nu a răspuns la telefon, pentru a-și explica decizia prin viu grai, dar în presa locală din Craiova a apărut un punct de vedere, scris probabil de consilierii deputatului, plătiți din bani publici. În respectiva explicație, liderul ALDE se vede salvatorul energiei, domeniu în care nu are o pregătire. „Am acceptat propunerea de a prelua portofoliul Energiei pentru a onora, în continuare, mandatul politic primit de la cetățeni în 2016, acela de a contribui la buna guvernare și la stabilitatea țării. Am o obligație majoră față de doljenii care au votat pentru mine în 2016 si față de toți românii care au investit încrederea lor in PSD-ALDE. Sunt un om al raţiunii, echilibrului şi al faptelor. Domeniul energiei este unul vital pentru dezvoltarea economică şi socială a României. Acest domeniu are nevoie de stabilitate şi de investiţii inteligente care să aducă avantaje competitive pentru România. Cred că pot contribui la atingerea acestor obiective. Din aceste considerente am acceptat propunerea doamnei premier Dancilă de a prelua portofoliul Energiei”, a fost punctul de vedere atribuit lui Ion Cupă, publicat de indiscret.ro
ALDE rupe alianța cu PSD, Cupă își negociază debarcarea
Interesul politic pentru Complexul Energetic Oltenia este incontestabil, Ion Cupă fiind plantat, din 2011, președinte al Consiliului de Administrație al CE Rovinari. Surse politice spun că deputatul ALDE și-a negociat de mai multă vreme funcția de ministru al Energiei, pentru care și-a dat acceptul și Călin Popescu Tăriceanu, înainte de a rupe alianța cu PSD. Strategia de înlocuire a unor șefi cuprinde și Complexul Energetic Oltenia, iar în schemă a fost și liderul ALDE de la Gorj, Ion Iordache. La stabilirea organigramei a participat și Ionel Manțog, cel care este printre strategii asumați de ALDE Gorj. Principalul scop: controlul mineritului și energiei din Oltenia. Cum partidul din care face parte a anunțat ieșirea de la guvernare, înțelegerea a picat, însă Ion Cupă a continuat negocieri subterane și a acceptat postul, riscând retragerea sprijinului politic al partidului. Aceleași surse politice spun că cel care se visează ministru și-a pregătit plecarea la PSD. Liderul ALDE a anunțat, marți seara, că cei care vor ignora decizia partidului vor fi obligați să plece din formațiune. „Sunt trei colegi, care au acceptat azi funcțiile de miniștri. Au fost curtați mult mai mulți, dar au refuzat. Respectă decizia partidului, rămân, nu o respectă, pleacă din partid”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.