Deputatul liberal Dan Vîlceanu susține că organizația de la Gorj a PNL este în situația de a se ruga de primarii din alte formațiuni, să vină în partid, deoarece edilii liberali au fost îndepărtați de actuala conducere. ”Nu mai avem niciun criteriu de integritate, pe care noi l-am avut și pentru care ne-am bătut atâția ani de zile. Acum se pare că orice candidat e bun. Și e firesc să ajungi în situația asta, când dai cu piciorul la primarii tăi, care, cum e la Târgu Jiu, nu au un contracandidat. Am ajuns în situația să ne rugăm de alții să candideze, să vină la PNL, pentru că noi ne-am bătut joc de primarii alături de care am luptat să câștigăm un mandat în localitățile alea”, spune Vîlceanu.
Fostul lider al liberalilor gorjeni spune că partidul nu ar mai fi atractiv pentru primari. Politicianul susține că plecările de la o formațiune la alta sunt uzuale, însă este de părere că Partidul Național Liberal nu mai poate asigura garanții, pentru edili, deoarece nu le poate satisface solicitările pentru investiții. ”Să știți că, în apropierea alegerilor, există primari care pleacă de la un partid la altul, dar trebuie să luăm în considerare că pleacă pentru că ei consideră că un partid sau altul îi poate ajuta în anumite proiecte, sau cu finanțări pentru proiecte pe care le au în localitățile lor. Mi-e greu să cred că la acest moment, PNL poate sprijini cu finanțări anumiți primari, pentru ca aceștia să vină la Partidul Național Liberal. Oricum, nu ăsta e modul în care atragi primari la PNL, făcând clipuri și umilindu-i, să vină cu căciula în mână la tine, să-și bată la ușă”, a spus Vîlceanu, făcând aluzie la sceneta filmată în sediul PNL, cu patru primari PSD.