Dezastrul descoperit de echipa lui Raed Arafat, la Ambulanța Gorj

0
228

Un raport, întocmit de o echipă de control a Departamentului pentru Situații de Urgență, la Serviciul de Ambulanță Județean Gorj, a scos la iveală o serie de nereguli grave. Concluziile au fost publicate de gorjonline.ro, care scrie că toți cei din conducerea instituției au fost sancționați contravențional. Conform sursei citate, echipa de control trimisă de Raed Arafat la Târgu Jiu a descoperit că în ambulanța cu care a fost transportat șeful DSP, decedat în urmă cu o lună, se fumează, iar salvarea nu mai fusese dezinfectată timp de cinci zile. În plus, ambulanța, care avea numeroase defecțiuni, a fost programată să preia un pacient de la Secția Cardiologie a Spitalului Județean, pentru a fi transferat la elicopterul SMURD, deși defibrilatorul nu a funcționat, din cauza unui cablu. Echipa de control de la capital a mai descoperit în ambulanțe medicamente și electrozi de defibrilare expirați.

Raportul cu neregulile constatate a fost trimis la Ministerul Sănătății, în vederea evaluării activității manageriale a lui Constantin Mitroi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here