Doi copii și trei adulți, răniți în accident

0
190

Doi copii și trei adulți au fost răniți, într-un accident, ce s-a petrecut în comuna Bălești. Trei autoturisme au fost implicate în accidentul provocat de un conducător auto de 76 de ani, care a intrat pe contrasens. ”Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului s-a stabilit faptul că un bărbat de 76 de ani, din comuna Telești, în timp ce se deplasa pe DN 67 din direcția Tg-Jiu către Motru, a pătruns pe contrasens cu autoturismul pe care îl conducea, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus din sens opus de un bărbat de 50 de ani, din comuna Turcinești, după care a continuat deplasarea pe contrasens, întrând în coliziune frontală cu alt autoturism, condus din direcția Motru către Tg-Jiu, de un bărbat de 55 de ani, din comuna Samarinești. În urma impactului a rezultat rănirea a 6 persoane (un bărbat, 3 femei și 2 copii), care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Copiii răniți în accident au vârste de 7 si 10 ani. Toți au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului din Târgu Jiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here