Dosar penal, după scurgerea subiectelor de BAC, în timpul probei

0
68

Poliția a deschis un dosar penal, luni, după ce subiectele la proba scrisă de limba română a examenului de bacalaureat, au ajuns în spațiul online, la scurt timp de la începerea examenului. Reprezentanții Inspectoratului Școlar au declarat că au deschis și ei propria verificare și speră să depisteze cum s-au scurs subiectele, pe baza imaginilor de pe camerele de supraveghere. ”La data de 1 iulie, polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu, Biroul de Investigații Criminale s-au sesizat cu privire la faptul că, în jurul orei 9.20, în timpul susținerii examenului de Bacalaureat 2024, la disciplina limba și literatura română, în mediul online au apărut imagini în care sunt prezentate subiectele examenului, atribuite centrului de examinare constituit în cadrul Colegiului Tehnologic ”Ion Mincu”, din localitate”, arată un comunicat emis de IPJ Gorj.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, cercetările fiind făcute sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Un alt dosar penal a fost deschis în urmă cu o săptămână, când subiectele la matematică au ajuns pe o pratformă online, în timpul probei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here