Dosar penal, pentru mâzgălirea lui Brâncuși

0
598

Polițiștii gorjeni au deschis un dosar penal pentru distrugere, după ce în media au apărut imagini cu un portret al sculptorului Constantin Brâncuși, ce a fost mâzgălit. Portretul se află pe zidul unui amfiteatru în aer liber, din parcul central din Târgu Jiu, ce găzduiește două din operele artistului, și a fost realizat în cadrul unui festival de artă stradală. Este a doua oară când imaginea sculptorului este ținta vandalilor. „În urma articolului apărut în presa scrisa, referitor la vandalizarea unei picturi din Parcul Central al municipiului Târgu Jiu, polițiștii din cadrul Politiei Municipiului Targu-Jiu – Biroul de Investigatii Criminale au deschis un doar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere”, se arată într-un comunicat emis de Inspectoratul de Poliție Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here