O dubiță, în care se aflau doi bărbați a fost zdrobită între două tiruri, după o șicanare în trafic. Șoferii tirurilor, tată și fiu, sunt acuzați că au vrut să-i dea o lecție unui alt conducător auto, care s-a lansat în depășire, iar în urma discuțiilor prin stațiile de emisie-recepție, au început să se șicaneze. Accidentul s-a petrecut în județul Teleorman, între Alexandria și București. Conducătorul dubei a declarat, după accident, că șoferul unuia dintre tiruri l-a amenințat că îl răstoarnă. După ce a depășit primul tir, șoferul autotrenului din față a frânat brusc, iar duba a fost prinsă între ele. Un bărbat de 60 de ani, tatăl șoferului autoutilitarei, a murit la scurt timp după ce a fost transportat la spital, de un echipaj SMURD. Victima fusese prinsă în cabina strivită de tiruri și scoasă de un echipaj de descarcerare.
Șoferii s-au luat la bătaie, în timpul cercetărilor pe care polițiștii rutieri le făceau la fața locului, iar unul dintre oamenii legii a folosit spray lacrimogen, pentru a aplana conflictul.
Polițiștii au deschis dosar penal în acest caz.