Eliminarea pensiilor speciale a trecut de Camera Deputaților. Nu au vrut să o bage pe ordinea de zi

0
946

Proiectul privind eliminarea pensiilor speciale a trecut tacit de Camera Deputaților, după ce nu a fost pus pe ordinea de zi, pentru dezbateri. Inițiativa îi vizează pe primari, viceprimari, vicepreședinții și președinții de consilii județene. Deputatul Radu Miruță susține că actuala coaliție, formată din PNL, PSD și UDMR, va încerca să oprească proiectul, în următoarea cameră a Parlamentului, care trebuie să dea votul final. „Am văzut o rezistență uriașă din partea coaliției toxice PNL-PSD-UDMR în ceea ce privește eliminarea pensiilor speciale. După ce au dat mai multe avize negative în comisiile de specialitate, vechile partide au refuzat solicitările USR de a introduce pe ordinea de zi proiectul pentru un vot asumat în plen. Urmează un nou blocaj la Senat și o nouă categorie de speciali de la 1 ianuarie 2022”, a transmis Radu Miruță.

Un primar de comună ar primi, conform actului normativ, 1.600 de lei pensie specială după un singur mandat și 5.000 de lei, după trei mandate. Comisia Juridică a Camerei Deputaților a dat aviz negativ pe proiectul de eliminare a acestor pensii speciale. Votul final va fi dat de Senat, care este cameră decizională.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here