Firma de casă a PSD, amendată după șantajul la primari

0
452

Firma SUPERCOM SA, băgată pe gât primarilor din județul Gorj, pentru serviciul de salubrizare, a fost amendată cu 30.000 de lei. Reprezentanții societății au încercat să convingă primarii să majoreze tarifele pentru gunoi, deși acestea au fost mărite recent, în toate localitățile, prin hotărâri ale consiliilor locale. Cei care au refuzat să facă majorări, în favoarea firmei au fost amenințați că nu li se va mai ridica resturile menajere și ca să fie credibili, reprezentanții Supercom nu au mai colectat gunoiul în ultima săptămână. Unii dintre edili au acuzat public, faptul că sunt șantajați să mărească prețul. Totul s-a întors, însă, împotriva lor, deoarece Garda de Mediu, sesizată de edili, a amendat firma cu 30.000 de lei. „Deși toți operatorii de salubrizare de pe raza județului Gorj au fost atenționați prin controale să respecte condițiile impuse prin autorizațiile de mediu cu privire la respectarea graficului de colectare și transport al deșeurilor de la UAT-urile cu care dețin contracte, pe perioada suspendării autorizției de mediu de la depozitul de deșeuri municipale Tg Jiu, există și cazuri izolate in care măsurile stabilite de Garda de Mediu, nu au fost respectate. Un astfel de incident a fost constatat în localitatea Roșia de Amaradia, pentru care operatorul de salubrizare responsabil, a fost sancționat cu amendă în valoare de 30 000 lei”, au comunicat reprezentanții Gărzii de Mediu Gorj.

Cum își mărește Supercom încasările, cu facturi pe „gunoi necontrolat”

Societatea Supercom a încheiat un contract cu ADIS, asociația înființată la inițiativa Consiliului Județea Gorj, la care au fost convinși să adeve 44 de primari. Asociația a anunțat că organizează licitație, pentru serviciul de colectare și transport al gunoiului, dar până la definitivarea procedurii, a încheiat contract cu firma Supercom a fostului senator PSD, Ilie Ciuclea, omul de încredere al fostului edil Onțanu. Asociația este cea care negociază în numele primarilor, stabilește tarifele și încheie contractele. Ultimul tarif, care a fost impus în toate localitățile membre în asociație, a fost însușit prin hotărâri de consilii locale, în ultimele două luni. După ce localitățile au mărit prețul pentru gunoiu menajer, așa cum a cerut firma de casă a PSD, reprezentanții Supercom au vrut să dubleze tariful, ceea ce contravine legii, primarii riscând că fie puși să plătească diferența. Acolo unde edilii nu au acceptat condițiile societății de salubrizare, reprezentanții acesteia au încercat alte inginerii financiare. „Ne-au adus la cunoștință că s-a stabilit de Consiliul de Administrație al ADIS, ajustarea prețului, la 16 lei. Noi aveam 12 lei până atunci și am aprobat majorarea, prin hotărâre de consiliu, în luna februarie. Acum au venit iar, să majorăm la 34 de lei, adică să dublăm. Le-am spus că este ilegal și că este prea mult, pentru locuitorii din comuna noastră. Dacă au văzut că nu acceptăm, au venit cu o factură de 160 de milioane (16.000 RON -n.r.), pentru gunoi necontrolat, și spuneau că trebuie să-și acopere costurile cu transportul la Severin”, a declarat primarul comunei Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here