FOTO/ Căpitanul echipei Pandurii, desfigurat după accidentarea ce l-a lăsat semiinconștient

0
1176

Căpitanul echipei Pandurii Târgu Jiu, Denis Brînzan, este desfigurat, în urma accidentării suferite în meciul disputat sâmbătă, cu Politehnica Timișoara. Jucătorul de 21 de ani a căzut secerat, pe teren, după ce a fost lovit în zona tâmplei, în timpul unui duel cu Vidrășan. În urma impactului, Brînzan a suferit trei fractri, de piramidă nazală, de pomete și de maxilar. Jocul a fost oprit, în minutul 12, după ce căpitanul gorjenilor a rămas semiinconștient, pe gazon. Medicii ambulanței prezente în timpul meciului, la stadionul din Timișoara, i-au acordat primul ajutor și i-au aplicat un guler cervical, însă nu l-au putut transporta la spital, deoarece salvarea nu era echipată cu aparatura necesară. A fost nevoie de o altă ambulanță, care a ajuns la stadion, abia după 20 de minute.

GorjNews a publicat diagnosticul jucătorului de la Pandurii și susține că tânărul va fi operat: „Diagnosticul primit de Denis Brînzan, la un spital din Timișoara, nu sună bine deloc: traumatism craniofacial, fractură perete lateral orbita dreaptă, fractură perete lateral și anterior cu infundare sinus maxilar drept, fractura maxilo – malara dreapta, echimoza suborbitara dreapta si emfizem regiune zigomatica dreapta hemosinus drept. Denis Brînzan urmeaza sa suporte o interventie chirurgicală”.

Foto: gorjnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here