Meteorologii au emis două atenționări de vreme rea, care vizează județul Gorj. Un cod galben și unul portocaliu sunt valabile până duminică, la ora 17:00. Atenționarea cu cod galben a fost emisă pentru zonele submontane din Oltenia si Muntenia, unde sunt anunțate ploi însemnate. „În zonele deluroase din Oltenia și Muntenia va ploua însemnat cantitativ, iar în sudul Banatului și local în Moldova la început vor fi ploi, apoi vor predomina ninsorile, în special în zona de munte. Cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mpț, arată avertizarea ANM.
Un al doilea cod, portocaliu, vizează zona de nord a Gorjului, unde sunt așteptate ploi și ninsori. „În Carpații Meridionali și de Curbură vor fi precipitații abundente. Va ploua, iar la altitudini de peste 1700 m va ninge, se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 80…100 km/h, viscolind ninsoarea, spulberând zăpada și determinând diminuarea semnificativă a vizibilității. Cantitățile de apă vor depăși 50…60 l/mp și pe suprafețe mici 70 l/mp”, se arată în avertizarea ANM.