Greva foamei de la Complexul Oltenia s-a încheiat la prânz

0
579

Câteva zeci de angajați din cadrul Complexului Energetic Oltenia, care au anunțat că intră în greva foamei, luni dimineață, au încheiat protestul la prânz. Cele aproximativ 70 de persoane s-au postat, luni dimineață, în fața sediului companiei, afișând pancarte cu „greva foamei”. Protestul, anunțat încă de vineri, de liderul Sindicatului Mine Energie Oltenia (SMEO), Gabriel Căldărușe, s-a încheiat după nici patru ore, pe motiv că ministrul Energiei le-a transmis salariaților nemulțumiți, că-i așteaptă, marți, la București, pentru discuții. Deși niciun protest nu încetează înainte de negocieri, neștiind ce răspunsuri vor primi, așa-zișii greviști au plecat, la prânz, spre case.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here