Noul președinte al Forței Drepte Gorj, Gheorghe Grivei, a declarat, că formațiunea nu candidează pe liste comune cu USR și PMP. După ce ieri, Înalta Curte a validat alianța formată de cele trei partide, Alianța Dreapta Unită (ADU), Grivei a spus că aceasta va funcționa fără Forța Dreptei în Gorj, care va avea liste separate. ”La negocierile care au fost, noi nu am fost invitați, nu am participat. Dacă nu am participat, nu putem să mergem nici în alianță. Deci vom merge singuri. Noi m vrut să mergem în alianță, numai la Târgu Jiu și la Consiliul Județean. Dacă reprezentanții celor două formațiuni nu au vrut să negocieze, nu putem să mergem în alianță cu ei. Noi vrem să construim partidul Forța Dreptei, nu vrem să ne pierdem identitatea, deci vom merge pe liste proprii”, a declarat Gheorghe Grivei.
Șeful filialei Forța Dreptei susține că, de fapt, formațiunea înființată de Ludovic Orban este adevăratul partid al liberalilor, care vin spre această formațiunii, în PNL fiind cei care au înclinații spre PSD. ”Nu prea suntem noi compatibici, Forța Dreptei cu USR-ul. Noi suntem un partid liberal, adevărații liberali sunt la Forța Dreptei, noi avem sloganul ”Prin noi înșine”, pe când USR-ul nici nu știu ce doctrină are. Noi suntem peneliștii, noi continuăm doctrina vechiului PNL, a PNL-ului serios. Acum, în Gorj, PNL nu mai există și nici în țară. Dacă candidezi la remorca PSD, mai ai identitate? Nu!”, a mai spus Gheorghe Grivei.