Hoții de șine metalice de la CEO, care au băgat în spital un salariat ce încerca să-i oprească, au fost condamnați la închisoare cu executare, după trei ani de la comiterea faptei. Printre cei condamnați pentru tâlhărie este și fostul șofer al primarului din Fărcășești. Polițiștii au mai găsit doar unul dintre infractori, pe care l-au ridicat și l-au dus în penitenciar, ceilalți doi plecând din țară, între timp.
Trei tineri, care în urmă cu trei ani au bătut un angajat al Complexului Energetic Oltenia, care i-a prins cărând traverse metalice furate din carieră, au fost condamnați, vineri, la închisoare cu executare, de magistrații Curții de Apel Craiova. Pe 22 aprilie 2019, Dumitru Niță, Robert Constantin Șchiopu și Răzvan Marian Chiper au fost surprinși de un sindicalist al CEO, Constantin Șovâlgău, în timp ce transportau cu o căruță, șine metalice, sustrase din cariera Exploatării Miniere Roșia. Salariatul, care ieșise schimbul II, a încercat să-i oprească pe hoți și a blocat drumul cu mașina personală. Infractorii i-au lovit mașina și l-au bătut până l-au lăsat lat. Din fericire, în autoturism se afla și fiul angajatului, care a sunat la 112. Cei trei au lăsat baltă „operațiunea” și au fugit. „Persoanele au abandonat pe partea carosabilă a drumului județean 674 B cele 4 traverse metalice, în lungime de aproximativ 6 metri, care ar fi fost sustrase din zona unei benzi transportoare din cariera E.M. Roșia și au părăsit locul faptei”, au comunicat reprezentanții IPJ Gorj, la vremea respectivă.
Victima a fost transportată la spital, cu o ambulanță și internată.
Polițiștii din Rovinari i-au identificat pe autori, care au fost trimiși în judecată. Magistrații de la Târgu Jiu nu au văzut, însă, un pericol prea mare în faptul că agresorii au lovit un om în cap și au dat o sentință mai blândă, lăsându-i în libertate. Hotărârea a fost desființată de magistrații din Bănie.
Între timp, infractorii au tulit-o în străinătate
Curtea de Apel Craiova, care a judecat apelul formulat împotriva deciziei Tribunalului Gorj, i-a condamnat, azi, pe cei trei, la pedepse cuprinse între trei ani și cinci ani și 2 luni de închisoare. Polițiștii, care a trebuit să pună în aplicare mandatele de executare a pedepsei, au mai găsit doar unul dintre cei trei condamnați, pe care l-au dus la Penitenciarul din Târgu Jiu. Ceilalți doi au plecat din țară, în cei trei ani de procese. Printre tâlharii condamnați se află și fostul șofer al primarului din Fărcășești, Dumitru Niță, zis Titu, care a mai agresat și un consilier, în timpul unei ședințe a consiliului local.
„Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului Chiper Marian Răzvan, în pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare la care adaugă 1/3 din pedeapsa de 8 luni închisoare respectiv 2 luni si 20 de zile, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani 2 luni şi 20 de zile de închisoare […] Înlătură aplicarea dispoziţiilor art.91, 93 alin.1, 93 alin. 3 şi 91 alin. 4 C.p. privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dispusă faţă de inculpatul Şchiopu Robert Constantin şi dispune conform art.60 C.p. executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de tîlhărie calificată prev. de art. 233 alin 1 rap. la art. 234 alin. l lit. d C.p. în regim de detenţie […] Aplică inculpatului Niţă Dumitru pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care adaugă o treime din cealaltă pedeapsă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare în regim de detenţie conform art.60 C.p. la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii penale de 6000 lei”, se arată în soluția publicată pe portalul instanței. Cei trei au fost obligați, prin aceeași sentință, și la plata de daune și cheltuieli către victimă, către spital și ambulanță.