CEO vrea să reangajeze pensionarii, pentru a menține producția

0
3452

Conducerea Complexului Energetic Oltenia vrea să reangajeze specialiștii care se vor pensiona, pe baza legii de reducere a vârstei de pensionare. Directorul Daniel Burlan spune că cei vizați sunt angajații „cu grad ridicat de specializare”.

Mii de cereri au fost depuse la Complexul Energetic Oltenia, după noua lege a pensionării. Solicitările au venit atât din partea angajaților, cât și a celor ieșiți deja la pensie, care pot obține recalculări ale veniturilor. Directorul companiei, Daniel Burlan, spune că „Solicitările sunt foarte multe, atât ale salariaților activi, cât și ale foștilor salariați pensionari, care solicită adeverințe. Este un volum foarte mare. Prioritate au actualii angajați, care au condiții imediate de pensionare, urmând ca, în funcție de disponibilitate, să eliberăm aceste adeverințe. Se lucrează continuu, la toate subunitățile. Sunt mii de solicitări”, a declarat Burlan.

Șeful CEO spune că numărul mare de viitoare pensionări va fi acoperit cu angajări pe perioadă determinată, dar și prin reangajarea specialiștilor, care vor să mai lucreze și după ce ies la pensie. „Suntem pregătiți să diminuăm impactul ieșirilor la pensie, fie prin angajări de personal, pe durată determinată, astfel încât să substituim personalul care iese la pensie, fie pentru persoane care au un grad de specializare ridicat, după ce primesc decizia de încetare, să-i putem reangaja în cadrul societății”, a spus Daniel Burlan.

Reprezentanții companiei au primit noi formulare de adeverințe, ce justifică vechimea salariaților, pe care le-au solicitat casele de pensii, după aprobarea noii legi a pensionării. În momentul de față, casele de pensii nu pot soluționa dosarele depuse de angajații CEO, deoarece nu a fost implementată aplicația informatică, adaptată noilor prevederi ale legii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here