25 de noi cazuri de Coronavirus au fost raportate de autorități, în ultimele 24 de ore, în județul Gorj. Direcția de Sănătate Publică a comunicat 599 persoane infectate, față de 574, câte erau ieri. „Până în momentul de față, 599 de persoane din județul Gorj au fost confirmate cu COVID-19. Dintre acestea, 298 de persoane sunt vindecate și externate, iar 17 persoane au decedat. Ultimul deces s-a înregistrat astăzi, 21 iulie 2020. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 69 ani, care prezenta și alte afecțiuni medicale: insuficiență cardiacă cronică, boală cronică renală și demență”, se arată într-un comunicat emis de DSP Gorj.
Autoritățile județene iau în calcul amenajarea unui al doilea spital suport în Gorj, după cel de la Târgu Cărbunești, care are 200 de locuri, pentru pacienții cu Covid. Decizia a fost luată în week-end, în cadrul unei ședințe la Prefectura Gorj.