Interzis accesul în Spitalul Târgu Jiu, pentru vizitatori, din cauza înmulțirii cazurilor Covid

0
367

Aparținătorii pacienților din Spitalul Târgu Jiu nu vor mai avea acces în unitatea medicală. Conducerea spitalului a decis să interzică accesul, din cauza creșterii numărului de cazuri Covid. „Începând de vineri, 15 iulie 2022, în Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, purtarea măștii de protecție este obligatorie; toți pacienții vor fi testați în vederea identificării coronavirusului. Testarea se va face utilizând teste antigen rapide în serviciile de urgențe-UPU-SMURD, Camerele de gardă- și teste RT-PCR în cadrul secțiilor.

De asemenea, începând de vineri, 15 iulie 2022, se interzice accesul vizitatorilor/aparținătorilor în spital. Excepție fac aparținătorii pacienților (covid și non-covid) aflați în stare gravă/critică și care sunt internați la Secțiile ATI/Compartiment ATI Covid”, au comunicat reprezentanții Spitalului Județean Târgu Jiu.

„Menționăm că în prezent avem 15 pacienți internați în Secția Boli Infecțioase, aceștia sunt diagnosticați cu SARS-CoV-2 și primesc tratament, iar la Compartimentul ATI-Covid avem 2 pacienți internați. Ieri la Unitatea de Primiri Urgențe s-au prezentat 8 pacienți pozitivi la coronavirus care au avut nevoie de internare”, a declarat Mihaela Țicleanu, purtătorul de cuvânt al spitalului.

Pacienții vor putea primi pachete de la aparținători, după următorul program: 08:00 – 09:00; 11:00 – 12:00; 19:30 – 20:30, a mai anunțat conducerea unității, printr-un comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here