IPJ Gorj, despre bărbatul desfigurat în bătaie: A fost lovit în cap, cu un lemn

0
456

Reprezentanții IPJ Gorj au emis un punct de vedere, după ce presafarastapani.ro a prezentat cazul unui bărbat din Albeni, desfigurat în bătaie de mai mulți indivizi. Polițiștii spun, printr-un comunicat de presă, că victima a fost lovită cu un lemn în cap. „La data de 23 iunie a.c., polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au fost sesizați prin apel de urgență de un bărbat de 32 de ani, din comuna Albeni, despre faptul că a fost agresat fizic de trei consăteni. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit că bărbatul de 32 de ani, în timp ce se deplasa spre domiciliu, pe fondul unor discuții contradictorii, ar fi fost lovit cu o bucată de lemn de către doi tineri de 30 și 22 de ani, din comuna Albeni, fiindu-i provocate leziuni.

Bărbatul a fost identificat de polițiști la domiciliu și a fost preluat de un echipaj medical pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj, printr-un comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here