Deputatul Dan Vîlceanu nu a fost lăsat să intre într-o carieră a CEO, azi dimineaţă, deşi acesta şi-a anunţat intenţia cu mai bine de o săptămână înainte. El a fost ţinut la poarta unităţii, câţiva şefi ai carierei Roşiuţa spunându-i că „nu pot încălca regulile”.
„Nu m-au lăsat să intru pe motiv că e campanie electorală. dar,. zilele trecute, Cosmin Popescu şi Mihai Weber au fost primiţi în carieră iar oamenii văd această situaţie. M-am dus singur, azi-dimineaţă, la ora 6.00. Am stat de vorbă cu oamenii la poarta unităţii, că nu am fost lăsat să intru nici în incinta sediului. Salariaţii s-au strâns în jurul meu şi au început să vorbească despre toate problemele de acolo. Au fost revoltaţi pentru faptul că şefii carierei mi-au interzis să intru în sala de apel. Voi merge în toate carierele. Săptămâna viitoare voi merge la Motru”,a spus parlamentarul.