Mesajul unui deputat de Gorj, pentru tineri

0
91

Deputatul PSD, Claudiu Manta, s-a adresat tinerilor, printr-un mesaj, pe care l-a postat pe pagina de socializare, făcând apel la implicare, pentru susținerea intereselor tinerilor.

”Dragi tineri,
Mă adresez vouă, pentru că mă regăsesc în idealurile și nevoile generației tinere, dar și pentru că simt că pot avea un aliat în voi, pentru a ne crea viitorul, așa cum vrem. Sunt Claudiu Manta, am fost ales deputat de Gorj, în urmă cu patru ani și sunt unul dintre cei mai tineri parlamentari.
Suntem generația care a crescut cu tehnologia, cu informația într-un click, ceea ce este un atu, pe care trebuie să-l folosim. Ne confruntăm cu provocări majore, pe care fiecare societate încearcă să le gestioneze și la care și noi trebuie să găsim soluții. Problemele nu se rezolvă fără implicarea noastră directă.
În primul meu mandat în Camera Deputaților, am inițiat 95 de proiecte legislative, din care 36 au fost votate și au ajuns legi. Mi-am propus ca în viitorul mandat, să ajut ca vocea tinerilor să se facă mai bine auzită. Proiectele care vizează educația, inegalitățile sociale, locurile de muncă și orice altă problemă a tinerilor trebuie să fie susținute de persoane care înțeleg problemele și pot aduce argumente convingătoare”, a declarat deputatul Claudiu Manta.

Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația PSD GORJ

Executat de SC Adver News Media Agentie SRL

CUI mandatar financiar coordonator: 11240017

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here