Minerii din CEO se solidarizează cu protestatarii din Valea Jiului

0
1211

Sindicatul Liber al Salariaților din C.E.O. a anunțat că se solidarizează cu minerii de la Paroșeni și Uricani, care protestează împotriva închiderii exploatărilor miniere. Președintele executiv, Bogdan Bejinaru, spune că este posibil ca mineri din Gorj să protesteze alături de ortacii din Valea Jiului.

„Înțelegem dramele oamenilor, care știau că cele două unități urmează a fi preluate de Complexul Energetic Hunedoara, iar acum au fost anunțați că rămân pe drumuri.
Pe această cale, ne exprimăm susținerea față de demersurile colegilor noștri, pentru a obține sprijin din partea factorilor de decizie. Situația minerilor de la cele două unități demonstrează, încă o dată, că iresponsabilitatea decidenților lasă familii întregi fără surse de trai.
Somăm guvernanții, indiferent de culoarea politică, să se oprească din jocurile murdare și să ofere soluții la problemele companiilor producătoare de energie pe bază de cărbune și să nu mai implice unitățile strategice ale țării, în jocurile de campanie. Totodată, ne exprimăm îngrijorarea și față de lipsa unei strategii pentru Complexul Energetic Oltenia, care nu a primit o variantă sustenabilă legal, pentru achiziționarea certificatelor de CO2, a căror scadență poate duce compania în aceeași situație cu cea din Valea Jiului”, se arată în comunicatul Sindicatului Liber al Salariaților. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here