Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat, pe rețelele de socializare, că grupul de lucru pentru Complexul Energetic Oltenia a adunat argumente, cu care se poate solicita Comisiei Europene, renegocierea planului de restructurare a companiei. „După ședința de guvern a avut loc întrunirea grupului de lucru pentru Complexul Energetic Oltenia. Am colectat toate argumentele disponibile pentru a susține în fața Comisiei Europene posibilitatea reevaluării termenelor de închidere a producției de energie pe bază de lignit. Cu toții ne dorim să respirăm un aer mai curat, dar cu toții avem nevoie să se aprindă becul atunci când apăsăm pe întrerupător”, a scris Burduja, pe LinkedIn.
Cea de a doua ședință a grupului de lucru, format în acest scop, a avut loc online, joi.
Într-o vizită la Târgu Jiu, ministrul a declarat că există o întârziere de doi ani, în construcția grupurilor pe gaz, care ar trebui să suplinească producția de energie pe bază de cărbune.