58 de percheziții sunt în desfășurare, într-un dosar penal privind înșelarea mai multor persoane, care au fost păcălite, să furnizeze datele bancare. Descinderile sunt efectuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov. Dosarul în care se fac cercetări vizează comiterea infracțiunilor de înșelăciune și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, fiind utilizat modul de operare „smishing”.
”Persoanele cercetate ar fi transmis mesaje text, prin care ar fi informat persoanele vătămate despre faptul că pe contul bancar ar avea o plată în așteptare către un comerciant, fiind îndrumați să apeleze un număr de telefon asociat cu banca. Ulterior, persoanele în cauză ar fi obținut datele cardurilor bancare, pe care le-ar fi folosit pentru a efectua tranzacții frauduloase. Activitatea infracțională a vizat clienți de la mai multe unități bancare din România. Suportul de specialitate este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Această amplă operațiune a Serviciului de Investigații Criminale Brașov beneficiază de sprijinul Serviciului Criminalistic Brașov, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brașov, Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Brașov, dar și de cel al serviciilor de investigații criminale și al serviciilor pentru acțiuni speciale din cadrul inspectoratelor de poliție județene Gorj, Timiș, Hunedoara, Constanța, Poliției Municipiului Târgu Jiu și Poliției Orașului Bumbești-Jiu”, arată un comunicat emis de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).