Autoritățile par să fi scăpat de sub control Spitalul Județean Târgu Jiu, unde s-a încercat ascunderea personalului suspect de Coronavirus. Întreaga conducere a unității este suspectă și ar fi trebuit izolată, după ce directoarea medicală a fost testată pozitiv la Covid-19. Managerul, care s-a întâlnit zilnic cu directoarea confirmată, a mințit, de teama repercusiunilor și a pus în pericol numeroase alte persoane.
Situație îngrijorătoare la spitalul din Târgu Jiu. Personalul suspect, după ce o directoare și alte două angajate au fost depistate pozitiv, a fost lăsat să circule prin birouri și chiar să meargă acasă, la familii. Managerul spitalului, Dumitru Vienescu, contact direct al directoarei pozitive, a mințit, în direct, la un post tv, că nu a intrat în contact cu aceasta, deși se întâlneau zilnic, chiar în biroul lui. Singura măsură de protecție a fost o mască, pe care directorii nici măcar nu o purtau în permanență. În același birou de manager, în care se întâlneau toți directorii, de când ușa clădirii administrative a fost încuiată, au venit, în ultima perioadă, și alte persoane din afara spitalului, directorul ținând chiar și audiențele, pe care nu a vrut să le suspende. În clădirea administrativă au avut acces, de asemenea, medici și angajați ai secțiilor din spital, care au intrat în contact, la rândul lor, cu membri ai directoratului.
Operații, la secția cu infirmiera infectată cu Covid
Directoarea de îngrijiri medicale, Claudia Motea, s-a internat încă de miercuri dimineața, la Secția Boli Infecțioase, unde a mers din proprie inițiativă, din cauză că acuza simptome evidente ale infectării cu noul virus, după ce a negat că ar fi intrat în contact cu sora ei, aceasta din urmă infectată de concubin, internat și el la Boli Infecțioase. Sora directoarei Motea, cu care se află în același salon, este infirmieră la blocul operator, unde doctorul Soare a efectuat intervenții chirurgicale, în ultima perioadă. A treia persoană confirmată ieri este angajată la compartimentul administrativ, la Resurse Umane. 28 de angajați ai spitalului au fost chemați în noaptea de miercuri spre joi, pentru a le fi efectuate teste și au fost trimiși în izolare, până la prezentarea rezultatelor.
Semnale că lucrurile sunt scăpate de sub control au venit și de la Unitatea de Primiri Urgențe, unde medicii nu au respectat măsurile de protecție și circuitele impuse. Cadrele care efectuau triajul epidemiologic în cortul instalat în fața unității din strada Tudor Vladimirescu au intrat în spital, implicit în Unitatea de Primiri Urgențe, cu același echipament cu care efectuau verificările în cortul de triaj.