Poliție: Cum s-a produs accidentul dintre salvare și cisternă

0
790

Polițiștii rutieri, care au efectuat primele cercetări la locul accidentului dintre salvare și cisternă, la intrarea in Târgu Jiu, au stabilit că de vină este șoferul autocamionului, care nu a acordat prioritate ambulanței, ce avea semnalele în funcțiune. „Din primele cercetări, s-a stabilit faptul că un bărbat de 35 de ani, din comuna Peștișani, în timp ce conducea un ansamblu rutier, format din cap tractor și semiremorcă, din direcția strada Aleea Victoriei-strada Mărgăritarului, în sensul giratoriu nu a acordat prioritate de trecere unei ambulanțe, care transporta un pacient, având semnalele acustice și luminoase în funcțiune și a intrat în coliziune cu acesta.
În urma evenimentului, conducătorul auto al echipajului medical, precum și asistenta medicală au fost răniți grav, iar pacientul a fost rănit ușor, toți fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj, printr-un comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here