Prefectul Iacobescu, înlocuit cu fosta primăriță din Turceni

0
718

Prefectul de Gorj, Marcel Iacobescu, a fost înlocuit în funcție cu fosta primăriță din Turceni, Cristina Cilibiu. Schimbarea prefectului de Gorj s-a aflat pe ordinea de zi a ședinței de Guvern, ce a avut loc azi. Înlocuirea era stabilită încă de acum o săptămână, informația fiind prezentată, în exclusivitate de presafarastapani.ro. Mutarea este una cusută cu ață roșie, deoarece funcția de prefect a revenit PNL, în urma negocierilor cu PSD, iar Cilibiu a plecat recent din partid. Dosarul fostei primărițe a ajuns la capitală, pe căi ocolite. Cristina Cilibiu și-a dat demisia de la Primăria Turceni și din PNL, în urmă cu o lună, când își motiva gestul prin faptul că are nevoie de liniște și vrea să petreacă mai mult timp cu familia.
Aceasta este susținută de senatorul Ion Iordache, care trage sforile, pentru a ajunge președinte al PNL Gorj, deși a plecat din partid și conduce organizația județeană a formațiunii înființate de Ludovic Orban. Unul dintre liderii de la București ai partidului, Lucian Bode, ministru de Interne, i-a oferit lui Iordache funcția de prefect, ca o garanție a susținerii pentru șefia organizației. Șefii PNL l-au pus pe Gigel Știrbu președinte interimar la Gorj, în locul lui Dan Vîlceanu și au anunțat organizarea de alegeri, în 60 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here