În această dimineață, polițiștii din Giurgiu au pus în executare opt mandate de percheziție domiciliară, la sediile, punctele de lucru și domiciliile administratorilor a trei societăți comerciale, din județ, având ca obiect de activitate extracția și comercializarea de agregate minerale. În fapt, se efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, într-un dosar penal, în care mai multe persoane sunt bănuite de săvârșirea infracțiunii de executarea de activități miniere fără permis sau licență. „Perchezițiile au ca scop descoperirea și ridicarea documentelor contabile, în vederea documentării întregii activități infracționale. Activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română”, au transmis reprezentanții Poliției Române.
Ce dezgroapă PFS
Hoteluri în loc de fabrici. Cum se risipesc banii europeni, cu...
Programul de Tranziție Justă (PTJ), prin care au fost anunțate alocări de peste 537 milioane de euro în Gorj, pentru finanțarea de investiții care...
De-a valma!
EXCLUSIV | Controlul judiciar al primarului din Drăguțești, desființat de instanță....
Magistrații au revocat controlul judiciar, dispus de procurori în cazul primarului din Drăguțești, într-un dosar ce pare că vrea să puncteze mai mult la...
Editorial
18 angajați ai Secției Ginecologie, pozitivi la infecții nosocomiale. Secția Spitalului Județean Târgu Jiu...
Secția Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu rămâne închisă, după ce, săptămâna trecută, mai multe paciente au fost depistate cu infecții nosocomiale....
Interviu PFS
Noul șef al Finanțelor Gorj – funcții, noroc și donații în...
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj va avea un nou șef, Mădălin Eftenoiu, fiul unui afacerist și viceprimar PSD și ginerele fostului procuror Gheorghe...
Reportaj PFS
Virgil Popescu anunță „dezvăluiri despre jaful de la Gorj”, după afirmația...
Fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu, a reacționat public, după ce liderul AUR, George Simion, a declarat la o dezbatere a partidului, la Târgu...
Pe dezbrăcatelea
Ea e șefa ATI Orăștie, care a demisionat de teama Coronavirusului
Șefa de la Terapie Intensivă din Orăștie este o bombă sexy. Înainte de apariția pandemiei de Coronavirus, doctorița poza provocator, chiar în spital, iar...
STOP! Te-am prins!
Averea primarului Morega crește ca Făt-Frumos. 3 apartamente și 4 terenuri,...
Primarul din municipiul Motru a devenit unul dintre cei mai bogați edili din județul Gorj. Cosmin Morega a reușit să-și sporească averea, într-un singur...
Un zâmbet, o floare
Ce scrie în contestația depusă la CCR, împotriva turului II. Sunt...
Un bărbat originar din Gorj, stabilit în Hunedoara, a contestat rezultatul din turul II al alegerilor prezidențiale, invocând o pană de curent pe Vârful...

















