Prefectul de Gorj nu-și dă demisia, așa cum au cerut reprezentanții PNL, după ce liderii USR au depus moțiune de cenzură împotriva premierului. Nici miniștrii USR PLUS nu și-au depus mandatele, așa cum au anunțat reprezentanții formațiunii, în ultimele zile. Prefectul Corneliu Răducan Morega a declarat azi, că liderii formațiunii nu au luat încă o decizie, în privința membrilor numiți în funcții publice. „Se va lua o decizie la nivelul partidului, iar această decizie va fi respectată de noi toți”, a declarat Corneliu Răducan Morega. Prefectul spune că, în cazul în care se va retrage, se va întoarce în zona privată „Aștept cu nerăbdare să-mi reiau activitatea de dinainte. Când am spus că nu mă regăsesc în politică, m-am referit strict la faptul că aici, lucrurile se tergiversează, nu există deadline-uri, nu există nimic, există doar vorbe și promisiuni, care nu sunt onorate. Iar eu sunt un om de acțiune, care nu promite ceva și nu poate spune vorbe, doar de dragul de a spune vorbe”, a mai spus prefectul de Gorj.
Ce dezgroapă PFS
Polițistul acuzat că și-a bătut nevasta judecătoare, angajat consilier al primarului...
Fostul polițist Marius Stroe, pensionat de la Criminalitate Economică, a fost angajat consilier al primarului din Rovinari, inculpat într-un dosar de fraudă cu fonduri...
De-a valma!
Primarul cercetat pentru trucarea unor concursuri de angajare s-a pensionat. Nu...
Primarul comunei Bâlteni (Gorj) s-a pensionat, în plină anchetă ce vizează trucarea unor concursuri de angajare în instituție. Vasile Vlăduleanu nu mai avea voie...
Editorial
Liderii a două federații din minerit anunță un nimic politic
Mineritul din România a fost transformat într-un muribund. Cei care ar trebui să îl trateze (guvernanții) nu fac nimic, pentru că așteaptă că-i doneze...
Interviu PFS
VIDEO. Fost secretar de stat Vișan îi contrazice pe liderii PSD,...
Fostul secretar de stat în Ministerul Energiei, Doru Vișan, susține că planul de reorganizare a Complexului Energetic Oltenia nu va fi respectat. Acesta spune...
Reportaj PFS
Polițistul condamnat pentru tâlhărie lucrează în continuare la IPJ Gorj
Polițistul condamnat pentru tâlhărie, după ce a amenințat angajata unei case de pariuri și a plecat cu banii din încasări, lucrează în continuare la...
Pe dezbrăcatelea
Ea e șefa ATI Orăștie, care a demisionat de teama Coronavirusului
Șefa de la Terapie Intensivă din Orăștie este o bombă sexy. Înainte de apariția pandemiei de Coronavirus, doctorița poza provocator, chiar în spital, iar...
STOP! Te-am prins!
Averea primarului Morega crește ca Făt-Frumos. 3 apartamente și 4 terenuri,...
Primarul din municipiul Motru a devenit unul dintre cei mai bogați edili din județul Gorj. Cosmin Morega a reușit să-și sporească averea, într-un singur...
Un zâmbet, o floare
Au „escaladat” o mașină, ce blocase intrarea la școală
Elevii unei școli din Târgu Jiu au trecut peste o mașină, pe care au "escaladat-o", ca să poată intra în unitatea de învățământ. Autoturismul...